Polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 2 Florești, în timp ce efectuau activități de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza comunei Filipeștii de Târg, cu ocazia Festivalului Serbările Toamnei, au depistat un bărbat din municipiul Alexandria, județul Teleorman, care comercializa, fără drept, articole pirotehnice (1.650 petarde).
Cu privire la acestea, persoana în cauză a declarat că le-a achiziționat din municipiul București și că nu deține documente de proveniență.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.





