Poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și uz de fals. În seara de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 22:15, polițiștii au oprit pentru control, pe D.J. 653, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Stejaru. Ulterior prezentării documentelor, bărbatul a fost verificat în bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar despre permisul de conducere prezentat polițiștilor există suspiciunea că ar fi fals. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
În data de 21 februarie a.c., în jurul orei 14:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au oprit pentru control, pe strada Oltului, din localitate, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din comuna Scrioaștea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
În data de 22 februarie a.c., în jurul orei 19:10, în condiții similare, poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Alexandria au oprit pentru control, pe raza comunei Mârzănești, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul București. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltare de mostre biologice, conform legii.
În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 02:10, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Alexandria au oprit pentru control, pe strada Dunării, din localitate, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiu. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În ziua de 23 februarie a.c., în jurul orei 13:25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, între localitățile Roșiori de Vede și Troianul. În fapt, în timp ce un bărbat în vârstă de 52 de ani conducea un autoturism pe DN 65 E, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat pe partea dreaptă a direcției de mers. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea șoferului și a pasagerului din autoturism (femeie în vârstă de 73 de ani). Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicand o valoare de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
În seara de 23 februarie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat de 39 de ani, din localitate. În cazul său, rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.