În 38 de localităţi din judeţul Teleorman vor fi instalate cel puţin două staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice. Potrivit condiţiilor de accesare a fondurilor europene aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10, documente publicat săptămâna trecută, în Monitorul Oficial, localităţile din Teleorman une vor fi instalate staţii de reîncărcare sunt: Balaci, Bragadiru, Brânceni, Bujoreni, Bujoru, Buzescu, Ciuperceni, Crângu, Dideşti, Dobroteşti, Dracea, Drăgăneşti Vlaşca, Fântânele, Frumoasa, Furculeşti, Islaz, Liţa, Lisa, Măldăeni, Nanov, Năsturelu, Nenciuleşti, Peretu, Piatra, Pietroşani, Plosca, Poroschia, Putineiu, Salcia, Scrioaştea, Seaca, Smârdioasa, Suhaia, Traian, Troianul, Ţigăneşti, Viişoara şi Vităneşti.
Beneficiarii investiţiei vor trebui să asigure un spaţiu adecvat pentru amplasamentul staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice (care va presupune şi posibilitatea de staţionare a vehiculelor pe perioada încărcării) precum şi toate activităţile şi costurile necesare pentru punerea în funcţiune a staţiilor. Totodată, UAT-urile care doresc un număr mai mare de puncte de încărcare decât cel din tabel pot solicita suplimentarea acestora în cadrul cererii de finanţare, în limita numărului total de puncte de reîncărcare (17.160 la nivel naţional). De asemenea, comunele care nu se încadrează în categoriile indicate pot solicita orice număr de staţii de încărcare vehicule electrice.