24.7 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 30, 2023

”Sport, turism şi agrement, în comuna Suhaia”, proiect în valoare de circa 200.000 de lei, finanţat din fonduri europene

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Primăria Suhaia a dat din nou lovitura. Campioană la accesarea obiectivelor realizate prin bani europeni, unitatea administrativ teritorială este la un pas “să pună mâna” pe un alt proiect ce se va derula cu fonduri nerambursabile. Este vorba despre proiectul ”Sport, turism şi agrement, în comuna Suhaia”, a cărui valoare va fi de 192.117,94 de lei.
Într-o postare pe pagina de socializare a instituţiei, primarul Polexia Barbu a transmis următorul mesaj: “Vă anunţăm cu bucurie, ca proiectul nostru ”Sport, turism şi agrement în Comuna Suhaia, Judeţul Teleorman” a fost aprobat de Autoritatea de Management. Scopul principal al proiectului este achiziţia unor ambarcaţiuni de agrement moderne, care vor fi utilizate dupa finalizarea investiţiei, pentru organizarea de curse/ excursii de zi pe Dunăre şi celelalte artere hidrografice din zona FLAG Dunărea de Sud, ce vor fi destinate în egală măsură amatorilor de pescuit şi agrement, oferind tuturor posibilitatea să admire farmecul deosebit al arealelor cu potenţial turistic din zonă. Activitatea proiectului de va desfăşura sub forma unui program turistic oferit locuitorilor comunei şi celor din teritoriul FLAG Dunărea de Sud, dar şi turiştilor: observarea păsărilor, florei şi faunei, plimbări cu barca etc”.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului

Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman sărbătoreşte miercuri, 31 mai, începând cu ora 10, la Sala de lectură, Ziua Copilului. Rubab...

Articole similare