Dezamăgire în tabăra alexăndreană la sfârşitul partidei din etapa a XI-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, dintre echipa locală CSBT şi Phoenix Galaţi, mai ales în rândul spectatorilor veniţi sâmbătă la sala Colegiului Naţional Alexandru D.Ghica la o oră destul de târzie (20,00). Oaspetele s-au impus cu 84-71 (21-16, 15-19, 31-16, 17-20), dar impresia generală a fost că Phoenix, favorită prin locul cinci din clasament, putea fi învinsă, totuşi. Numai dacă alexăndrencele ar fi avut o altă determinare, numeroasele greşeli înlesnind succesul meritat al moldovencelor. Acestea au condus majoritatea timpului, cu autoritate chiar în repriza a doua, când au avut avans şi 16 puncte (!). Însă la pauza mare, când scorul era strâns (35-36), nimic nu anunţa căderea inexplicabilă din sfertul trei. Poate CSBT ar fi câştigat acest meci cu mai mult curaj în asumarea aruncărilor de trei puncte, pentru că are jucătoare cu astfel de abilităţi. Ce este drept, una dintre ele, Alina Chivu, a evoluat… 48 de secunde. De asemenea, ca şi în alte confruntări, s-au pierdut puncte prin ratarea de lovituri libere. Greu de remarcat o baschetbalistă de la Alexandria, în timp ce de la Galaţi mi-au lăsat o impresie bună E.Covile, R.Filip, S.Steenholdt şi E.Rutan. Totuşi, între jucătoarele cu double-double în această dispută două sunt de la CSBT, Megan Mullings şi Carla Bartee, într-o situaţie asemănătoare aflându-se E. Covile (Phoenix).
La formaţia pregătită de profesorul Mădălin Piperea au jucat Megan Mullings – 19 puncte şi 11 recuperări, Shanita Arnold – 18 (1×3) p, Carla Bartee – 14 (3×4) şi 10 recuperări, Alina Podar – 6 p, Viorela Voicu – 6 p, Ivana Grbic – 6 p, Mihaela Mihai – 2 p, Sattoria Rule, Lorena Candoi şi Alina Chivu. Pentru Phoenix au jucat E.Covile – 28 (2×3) puncte şi 10 recuperări, S.Steenholdt – 23 p şi 9 recuperări, E.Rutan – 14 (4×3) p, J.Jackson – 12 (1×3) p, A.Dumitrache – 5 (1×3) p, R.Filip – 2 p şi 11 pase decisive, K.Nelson şi B.Fota.
Partida a fost arbitrată de Sorin Drugău (Braşov), Andrei Bădilă (Bucureşti) şi Claudia Telcian (Bucureşti), comisarul Federaţiei Române de Baschet fiind Ioan Constantin.
Şi această etapă a fost presărată de surprize, într-o astfel de categorie înscriindu-se victoria Aradului la Cluj-Napoca (76-69). De remarcat că Morgan Stroman, fosta jucătoare a CSBT Alexandria, a marcat 26 de puncte pentru Universitatea Goldiş ICIM. La Iaşi gazdele au pierdut cu CSM Satu Mare (76-83), însă Politehnica Naţional, cu multe probleme de ordin financiar, a rămas fără două jucătoare bune din SUA. Într-o altă dispută, ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe s-a impus lejer (71-49) în faţa lui CSM Târgovişte, consolidându-şi astfel poziţia de lider în clasament.
Pentru CSBT Alexandria urmează la sfârşitul săptămânii viitoare o nouă partidă dificilă (dar care mai este uşoară pentru teleormănence?), în etapa a XII-a fiind programată, tot acasă, confruntarea cu CS Municipal Târgovişte.
ŞTEFAN STAN





