Aflat la şedinţa Consiliului Judeţean, managerului Filip Valentin i s-a cerut să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte cazul mediatizat de televiziunea naţională. Acesta susţine că întreaga acţiune de defăimare a fost începută şi susţinută de Vasile Barbu din momentul în care acesta a venit pentru a rezolva o problemă medicală. Adresând personalului cuvinte jignitoare, a putut fi liniştit numai de către jandarmi care i-au aplicat o amendă. De aici ar fi pornit toată manipularea cu ajutorul televiziunii. Restricţia în ce priveşte accesul persoanelor în spital a fost luată numai ca o măsură de protecţie împotriva gripei porcine şi nu ca semn de revoltă împotriva jurnaliştilor.
Acesta a mai precizat că în spitalul din Alexandria niciodată nu s-a plătit RMN-ul de către pacienţi, exceptând cazul în este făcut la cererea acestora. Firma din Roşiori care a câştigat licitaţia încă aşteaptă ca locul să fie eliberat de cea căreia între timp i-a expirat contractul şi funcţionează într-un spaţiu care nu mai îi aparţine. Fiind încadrat ca spital de gradul 3, nu este obligatoriu ca acesta să deţină computer tomograf şi RMN, la nivel de judeţ existând numai în regim privat.Totuşi, pacienţilor de la UPU care au nevoie de acest tip de analize, li se vor face în mod obligatoriu în centrele specializate cele mai apropiate. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Gâdea a spus că există mai demult un demers pentru achizitionarea aparatelor, proiect care aşteaptă să fie implementat în viitor. În încheiere, consilierii judeţeni s-au arătat indignaţi de afirmaţia folosită de televiziune,“spitalul groazei”, considerându-o nefondată şi exagerată.
Geanina Rizea