Secția Boli Infecțioase- Spitalul “Caritas ” din Roșiorii de Vede. Pe vremea fostului manager Lucian Alexe. Așa arăta cabinetul în care primilor pacienți din județul Teleorman, suspecți de COORONAVIRUS, le-au fost prevelate probe. O încăpere de 4-5 metri pătrați, fără minimul de echipamente medicale impus în astfel de situații. Despre protecția cadrelor medicale, care se aflau în prima linie, nici nu putea fi vorba. În unele cazuri, spun surse din interiorul unității spitalicești, combinezoanele era atât de mici, de parcă erau făcute pentru fotomodele, iar măștile de protecție, împarțite cu porția. Una, maxim două, pe tură!
În aceste condiții insalubre și lipsite de siguranță, în care medicii și asistentele erau obligați să-și desfășoare activitatea, nici nu e de mirare că 14 cadre medicale, de la Spitalul “Caritas”- secția Boli Infecțioase, au fost infectate cu Coronavirus. Potrivit declarației unor angajați, despre situația inumană în care personalul medical era forțat să-și facă meseria au fost informate și organele de cercetare penală, în acest sens fiind deschis un dosar penal.