Senatorul Eugen Pârvulescu, președintele PNL Teleorman, a anunțat că testul pentru Coronavirus, efectuat în cursul zilei de vineri, este NEGATIV. Cu toate acestea, demnitarul teleormănean spune că pentru siguranță și pentru a respecta legea a decis să se autoizoleze la domiciliu, timp de 14 zile.
Într-o postare pe o pagină de socializare, liberalul preciza că, vineri, în timp ce participa la o ședință, la Parlamentul României, a aflat că senatorul Virgil Chițac a fost depistat pozitiv la testul pentru Coronavirus. În acel moment, s-a luat decizia ca toți cei prezenți facă respectivul test. Senatorul Pîrvulescu a mai declarat că la începutul săptămânii, în ziua de luni, la o ședință a forurilor superioare ale formațiunii politice, nu a avut niciun fel de contact cu senatorul Chițac, aflându-se la o distanță destul de mare față de acesta





