10.4 C
Judeţul Teleorman
duminică, noiembrie 1, 2026

Senator Eugen Pîrvulescu: Remus Borza ne-a asigurat de susținerea sa și a conducerii PNL, în continuarea proiectelor pentru Teleorman

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Am condus, astăzi, ședința Biroului Politic Județean al PNL Teleorman, în cadrul căreia m-am întâlnit cu primarii PNL din județ și cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate. Le-am transmis tuturor celor prezenți că îi susțin, în continuare, în demersurile lor de a accesa bani de investiții prin PNRR, Anghel Saligny sau fonduri europene. Alături de noi s-a aflat și domnul Remus Borza, consilierul președintelui PNL Nicolae Ciucă. Acesta a preluat mesajul filialei județene, urmând să transmită conducerii centrale a partidului, că este nevoie de continuitate a proiectelor din Anghel Saligny și introducerea urgentă a sistemelor de alimentare cu gaze în Teleorman, în condițiile în care, în județul nostru, nu există nicio localitate rurală racordată la rețeaua de gaze. Remus Borza ne-a asigurat de susținerea sa și a conducerii PNL și le-a transmis tuturor celor prezenți că cea mai mare șansă de dezvoltare a României este accesarea de fonduri europene. După discuții constructive am ajuns, împreună, la concluzia că județul Teleorman, prin implicarea primarilor PNL, este pe un drum de construcție.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Investiții, în opt localități din Teleorman, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027

Opt proiecte finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală eligibilă de 100,47 milioane de lei, au...

Articole similare