14.7 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Școala Gimnazială din Nanov a primit 5 calculatoare recondiționate prin proiectul „Dăm un Byte de Ajutor”

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Ateliere Fără Frontiere, alături de BCR Asigurări de Viață VIG și Up România au donat, către opt structuri educaționale din șase județe ale țării, 100 de calculatoare complet echipate: unitate, monitor, periferice, cabluri și sistem de operare licențiat. Parteneriatul face parte din proiectul „Dăm un Byte de Ajutor” și susține digitalizarea educației pentru elevii din zone defavorizate.

Calculatoarele donate au fost recondiționate în atelierul educlick de către angajații Ateliere Fără Frontiere, ce fac parte din programul de inserție socio-profesională. În ultimele luni, aceștia au recondiționat 100 de calculatoare, care vor fi folosite peste 1200 de elevi și profesori din unitățile beneficiare: Liceul Tehnologic „Petre Ionescu” Muscel din județul Argeș, Liceul Tehnologic „Sf.Dimitrie” Teregova și Școala Gimnazială Nr.2 Bocșa din județul Caraș-Severin, Școala Gimnazială „Marin Voinea” din Cerchezu, județul Constanța, Școala Gimnazială „Vasile Mitru” Tașca din Neamț, Asociația Profizică Vaslui și Grădinița cu Program Prelungit Norocel Negrești din județul Vaslui, Școala Gimnazială Nanov din județul Teleorman.

Astfel, cinci calculatoare au ajuns la  Școala Gimnazială din localitatea Nanov, unde oferă o șansă în plus copiilor la o educație digitală accesibilă. Procesul de recondiționare a echipamentelor presupune verificarea, curățarea, repararea și ambalarea acestora.

„Suntem bucuroși că școala noastră a beneficiat de această donație și că elevii noștri vor  avea în fiecare clasă câte un calculator. Am implementat acest proiect din mai multe motive:

1.Elevii provin din familii dezavantajate și părinții nu-și pot permite ca elevii să plece în excursii sau tabere pentru a vizita locurile minunate din țara noastră.

  1. Școala Gimnazială nu dispune de finanțări pentru a dota școala nu aparatură pentru a ușura munca profesorilor dar și pentru ca activitățile să devină mult mai atractive prin folosirea platformelor sau instrumentelor TIC în actul didactic.

Vă mulțumim pentru donație!” a declarat Bolog Ionuț, cadru didactic la Școala Gimnazială Nanov.

Costin Dragne, coordonator de proiecte al platformei educlick, a adăugat: „Toate proiectele derulate prin platforma educlick aduc un impact pozitiv în trei categorii de interes pentru un viitor sustenabil: educație, mediu și inserție socio-profesională. „Dăm un Byte de Ajutor” nu face excepție și formează prin calculatoarele donate cu sprijinul Garrett Motion un lanț de solidaritate între aceste trei zone de sustenabilitate. Astfel, tinerii beneficiază de instrumente utile pentru parcursul lor educațional și de modele de bune practici ce sprijină mediul înconjurător și încurajează inserția persoanelor defavorizate pe piața convențională a muncii”.

„Continuăm inițiativele conectate la nevoile reale ale comunității noastre, prin proiecte care susțin pe termen lung educația și mediul înconjurător. Alături de partenerul nostru Ateliere fără Frontiere, reușim să răspundem nevoilor și provocărilor copiilor din mediile defavorizate, care prin proiectul „Dăm un Byte de Ajutor” primesc astfel o șansă la o educație de calitate. Ne bucurăm de fiecare data când putem oferi o mână de ajutor, pentru un viitor mai bun”, a declarat Erwin Hammerbacher, CEO BCR Asigurări de Viață VIG.

„Educația online în timpul COVID-19 a fost un test neașteptat pentru toți cei implicați: elevi, profesori și părinți. Un număr semnificativ de copii și profesori din România nu au putut participat online la învățarea la distanță, din lipsă de echipamente potrivite sau competențe digitale. Pentru a avea o piață de forță de muncă dinamică și competitivă, Up România credem că este important să ne implicăm astăzi în a elimina decalajul digital educațional. Prin urmare, am răspuns cu inima deschisă proiectului „Dăm un Byte de Ajutor”, implementat de Ateliere Fără Frontiere”, a declarat Elena Pap, Director Regional Up Grup.

„Dăm un Byte de Ajutor” este un proiect de tradiție al platformei de donații educlick, care a donat din 2008 și până în prezent peste 20,000 de calculatoare pentru elevii și profesorii din zone vulnerabile ale României.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare