Revista ”Caligraf” a ajuns la numărul 200 (ianuarie 2019), după ce a fost înfiinţată în urmă cu 18 ani ca supliment cultural al ziarului „Teleormanul” din iniţiativa scriitorilor-jurnalişti Gheorghe Filip şi Florea Burtan. În prezent publicaţia este editată de Centrul Cultural Teleorman cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În cele aproape două decenii de la apariţia sa, ”Caligraf” a promovat ceea ce este mai valoros în literatura teleormăneană, implicându-se în bogata şi diversa viaţă culturală – se arată în editorialul numărului 200. Paginile sale au găzduit tradiţiile valoroase ale acestor meleaguri, dar şi creaţiile scriitorilor contemporani, incluse în circuitul cultural naţional. „18 ani – 200 de numere: un arc de timp şi o implicare editorială care ne îndeamnă să mergem, încrezători, mai departe, slujind frumosul şi arta, în toată a lor complexă alcătuire” – se mai precizează în articolul de deschidere.
La rubrica „Istorie literară”, Stan V.Cristea se opreşte la volumul „Jurnal cu Noica şi manuscrisele Eminescu” de Valentin Coşereanu. Cronici literare semnează Ana Dobre despre romanul „Vieţi în vâltoare” de Marina Costa, Nicoleta Milea – „Printre optzecişti. După şcoala de la Târgovişte” de Nicolae Oprea, Rodica Lăzărescu – „Ovidiana. Ars Moriendi” de Traian Diaconescu şi „Elegii pentru restriştea voevodului” de Teofil Răchiţeanu şi Radu Ilarion Munteanu despre „Lecturi în lumină” de Domniţa Neaga. Comentarii fac Nicolae Dina la cărţile „Mă cheamă amintirile…” de Emil Simion sau Ştefan Stan la „Noi contribuţii la istoria învăţământului din judeţul Teleorman” de Gheorghe Boja şi „Pelerinaj în lumea cărţilor” de Nicolae Dina. Cu „Note de lectură” contribuie şi Dumitru Ivan (directorul Editurii „Quadrat” Botoşani), oprindu-se la cartea teleormăneanului Gheorghe Ierini – „Un român participant la Odiseea Cernobâlului”.
O altă rubrică, ”Moromeţiana”, este susţinută de Marin Iancu cu ”Marin Preda. Personaje ignorate (X)”, iar Magdalena Stoicescu face un ”Remember Marin Sorescu”. Consemnări de scriitori au, de asemenea, Ştefan Mitroi şi Marian Nazat. Paginile de poezie şi proză au ca oaspeţi pe Nicolae Vălăreanu Sârbu (Baia Mare), Angela Burtea (Brăila) şi Mihail Tănase (Teleorman). Sumarul revistei mai cuprinde ”In memoriam Tudor Cristea”, ”Repere plastice” (interviu cu artista Adriana Luca din Republica Moldova), ”Cadran cultural” (cu lansări de cărţi la Bucureşti şi Alexandria), reportajul „Eminesciana”, ”Revista revistelor” cu „Discobolul” din Alba Iulia şi „Mişcarea literară” din Bistriţa. Nu în ultimul rând, la rubrica „Breviar” redactorul şef Florea Burtan prezintă noutăţile editoriale ”111 cele mai frumoase poezii” de Elena Armenescu, ”Salcâmii de argint” de Laurenţiu Drăguşin, ”Ultima corrida” de Cătălin Rădulescu şi ”Tăbliţe de lut vorbitor” de Cristian Liviu Burada.
ŞTEFAN STAN





