1.2 C
Judeţul Teleorman
marți, februarie 11, 2025

Raport de activitate, Deputat PNL Teleorman, Maria Stoian – 21 decembrie 2020 – 28 decembrie 2023

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

De la începutul mandatului meu de deputat în Parlamentul României, ales pe listele Partidului Național Liberal în Circumscripţia Electorală nr. 36 Teleorman, respectiv din 21 decembrie 2020 şi până în prezent, am avut următoarea activitate parlamentară: 130 propuneri legislative iniţiate, din care 34 au fost promulgate legi, 75 de întrebări şi interpelări, precum și 59 de declarații politice.

*LEGI PROMULGATE

Legea nr. 321 din 29 decembrie 2021 pentru completarea art. 249 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
Legea nr. 270 din 11 noiembrie 2021 pentru completarea art. 109 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
Legea nr. 279 din 26 noiembrie 2021 privind instituirea zilei de 19 iulie – Ziua naţională a înotului;
Legea nr. 267 din 9 noiembrie 2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
Legea nr. 117 din 27 aprilie 2022
pentru modificarea art. 5 alin. (8)-(92) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice;
Legea nr. 175 din 9 iunie 2022
privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix;
Legea nr. 252 din 20 iulie 2022
pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
Legea nr. 254 din 20 iulie 2022
pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a altor acte normative;
Legea nr. 142 din 20 mai 2022
pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
Legea nr. 83 din 11 aprilie 2022
pentru instituirea zilei de 11 aprilie ca Ziua educației financiare;
Legea nr. 265 din 22 iulie 2022
privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului;
Legea nr. 259 din 21 iulie 2022
privind înființarea Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989;
Legea nr. 200 din 7 iulie 2022
pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
Legea nr. 293 din 3 noiembrie 2022
pentru prevenirea și combaterea cancerului;
Legea nr. 9 din 4 ianuarie 2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
Legea nr. 37 din 11 ianuarie 2023 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003;
Legea nr. 61 din 16 martie 2023 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996;
Legea nr. 177 din 22 iunie 2023 pentru completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
Legea nr. 3 din 3 ianuarie 2023 pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar;
Legea nr. 38 din 12 ianuarie 2023 privind instituirea anului 2023 ca „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”;
Legea nr. 30 din 10 ianuarie 2023 privind plata unei contribuții financiare voluntare a României pentru susținerea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington D.C.;
Legea nr. 170 din 14 iunie 2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi;
Legea nr. 406 din 18 decembrie 2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare;
Legea nr. 363 din 5 decembrie 2023 pentru instituirea zilei de 11 iulie ca „Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite ale Americii”;
Legea nr. 247 din 20 iulie 2023 pentru completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;
Legea nr. 401 din 13 decembrie 2023  pentru modificarea art. 437 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;
Lege nr. 138 din 24 mai 2023 pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
Legea nr. 380 din 11 decembrie 2023 pentru modificarea și completarea art. 22 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate;
Legea nr. 412 din 19 decembrie 2023 pentru înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale;
Legea nr. 239 din 19 iulie 2023 pentru completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
Legea nr. 244 din 20 iulie 2023 pentru modificarea Legii zootehniei nr. 32/2019;
Legea nr. 297 din 31 octombrie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
Legea nr. 280 din 18 octombrie 2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani;
Legea nr. 351 din 28 noiembrie 2023 pentru modificarea art. 138 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

*DECLARAŢII POLITICE

Cele 59 de declaraţii politice prezentate până acum în secţiunea specială dedicată acestora din plenul Camerei Deputaţilor au abordat subiecte de actualitate din sfera politică şi socială.

*ÎNTREBĂRI ŞI INTERPELĂRI

Cele 75 de întrebări şi interpelări formulate la adresa Guvernului au reflectat probleme cu care se confruntă cetățenii și instituțiile publice din județul Teleorman.

*AMENDAMENTE ADMISE LA LEGEA BUGETULUI DE STAT

2023
Amenajare platforme deșeuri vegetale și deșeuri din construcții( alături de colegii parlamentari PNL Teleorman), în localitățile Bragadiru, Dobrotești  și Mereni.

2024
Amenajare platforme deșeuri vegetale și deșeuri din construcții în localitățile Lunca și Lisa;
Pietruire drumuri comunale în localitățile Piatra și Dracea.

***********************

Sunt îndreptățită să afirm că în primii trei ani ai mandatului meu de deputat am reprezentat cu cinste teleormănenii, fiind mereu aproape de locuitorii județului pe care îl reprezint în Parlamentul României.
Am sprijinit fiecare solicitare în parte care mi-a fost adresată şi, conform legilor în vigoare și statutului funcției, i-am sprijinit în rezolvarea sesizărilor primite.
Am susținut Organizația Județeană a Femeilor Liberale în misiunea sa de a promova și încuraja implicarea femeilor în viața publică și politică, cu respectarea principiului libertății și egalității de șanse între femei și bărbați. Obiectivul  OFL Teleorman este de a crește structura funcțională și de a o consolida permanent, pentru ca femeile liberale să poată avea un aport substanţial care să asigure eficientizarea întregului demers politic al PNL.
Voi continua proiectele demarate şi în viitoarea sesiune a Camerei Deputaților, deoarece pe fluxul legislativ mai sunt multe propuneri legislative pozitive, atât pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, cât şi pentru dezvoltarea judeţului Teleorman.
Sunt încrezătoare că anul viitor va fi unul mai bun și mai generos pentru toți românii și teleormănenii, în care vom reuși să realizăm creșterea gradului de bunăstare și prosperitate a tuturor.
Întreaga mea activitate de până acum poate fi urmărită accesând link-ul de mai jos

https://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=273&cam=2&leg=2020

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Cercetat pentru violare de domiciliu, distrugere și violență în familie, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat cercetat în cadrul unui...

Articole similare