14.9 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 9, 2024

Proiectele și angajamentele lui Adrian Gâdea și ale PSD, prezentate în comunele Olteni, Orbeasca și Bogdana

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

O nouă vizită a președintelui Consiliului Județean, Adrian Gâdea, în alte trei comune din județ, Olteni, Orbeasca și Bogdana, ca parte a campaniei sale pentru alegerile locale, a evidențiat încă o dată angajamentul său continuu față de dezvoltarea rurală și preocuparea pentru nevoile specifice ale fiecărei comunități și faptul că, împreună cu candidații pentru funcțiile de primar, este dedicat identificării și implementării soluțiilor concrete pentru îmbunătățirea infrastructurii, educației și serviciilor publice locale.

În comuna Olteni, alături de Emilian Mărcușanu, candidatul PSD la funcția de primar, un om cu experiență în administrația publică, Adrian Gâdea a fost întâmpinat de un grup numeros de cetățeni. Candidații au discutat cu cetățenii despre prioritățile și proiectele lor pentru viitorul mandat, cele mai importante vizând:  aducțiunea de gaze naturale în comună, reabilitarea și asfaltarea drumurilor comunale, branșarea gospodăriilor la rețelele de apă potabilă și canalizare, amenajarea unei baze sportive în zona pădure, reabilitarea trotuarelor și șanțurilor pentru ape pluviale, amenajarea unui teren sintetic de sport la Școala Perii Broșteni și a două terenuri de joacă pentru copii. Lista rămâne deschisă pentru orice propunere din partea locuitorilor comunei, care să ducă la dezvoltare și la creșterea condițiilor și nivelului de trai.

Împreună cu Gheoghe Budică, primarul comunei Orbeasca, candidat pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie, Adrian Gâdea s-a întâlnit și cu cetățenii din comuna Orbeasca pentru a le prezenta principalele proiecte realizate în ultimii patru ani, printre care modernizarea infrastructurii și investițiile în sistemul de învățământ. Cei doi candidați au subliniat importanța continuării acestor inițiative pentru dezvoltarea comunității și a promis că vor acorda o atenție deosebită problemelor semnalate de locuitori. Principalele proiecte ce vor fi realizate în următorii ani în comuna Orbeasca sunt: modernizarea, consolidarea, dotarea Școlii Gimnaziale Nr.2 Orbeasca de Jos, achiziția unui microbuz electric, modernizarea prin asfaltare a DC 54, asfaltarea străzilor de interes local, realizarea unui sistem  inteligent de iluminat public, înființare rețea de gaze naturale și rețele de apă și canalizare – gospodărire de apă și stație de epurare, înființare loc agrement Orbeasca de Jos, realizare parc fotovoltaic pentru producerea de energie electric, digitalizarea serviciilor publice etc.

La Bogdana, în prezența primarului Marin Pirnea, care dorește să continue dezvoltarea localității, pentru bunăstarea tuturor oamenilor de acolo, Adrian Gâdea s-a întâlnit cu oamenii dornici de dialog, discuțiile axându-se pe nevoile stringente ale comunității și pe modul în care administrația județeană poate sprijini dezvoltarea locală, îmbunătățirea condițiilor și nivelului de trai pentru toată comunitatea. Cei doi candidați au prezentat programul lor pentru următorii patru ani, care are ca principale obiective: modernizarea drumurilor de interes local, realizarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, canalizare, modernizarea iluminatului public, amenajarea unui spațiu de recreere, realizarea unui parc fotovoltaic (energie produsă pentru autoconsum) etc.

Adrian Gâdea s-a declarat mulțumit de dialogul avut cu locuitorii celor trei comune și a reiterat angajamentul său de a lucra neîncetat pentru bunăstarea județului. El a subliniat că implicarea activă a cetățenilor în viața comunității este esențială pentru succesul oricărei administrații și că participarea acestora la alegerile locale este crucială pentru a asigura o reprezentare adecvată a intereselor lor.

VOTAȚI ADRIAN IONUȚ GÂDEA-președinte al Consiliului Județean Teleorman!
VOTAȚI echipa PSD pentru Consiliul Local!
VOTAȚI echipa PSD pentru Consiliul Județean Teleorman!

(Realizat de Cronica Prompt Media TR, la comanda PSD Organizația Teleorman, CMF 21240002)

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

PSD cere PNL să fie responsabil la guvernare

PSD face apel la PNL să manifeste maturitate politică și să trateze cu responsabilitate obligațiile pe care le are...

Articole similare