11 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Proiect de depistare a tuberculozei, în județ. Teleormanul este pe locul 2 în ceea ce privește incidența tuberculozei în rândul copiilor

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

„În activitatea de screening din judeţul Teleorman, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” şi Romanian Angel Appeal vor folosi caravana mobilă dotată şi acreditată pentru screening radiologic şi diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care va fi prezentă în judeţ în următoarele luni, după un program bine stabilit. Softul de inteligenţă artificială cu care este dotată caravana poate detecta alte 14 patologii, inclusiv posibila infectare cu COVID, lucru esenţial în contextul pandemiei pe care o traversăm. Caravana mobilă ce va străbate judeţul Teleorman este un cabinet medical dotat cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză şi depistare precoce a microbului tuberculozei, iar asistenţa este asigurată de un echipaj format din trei profesionişti şi partenerii de la Romanian Angel Appeal”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Programul medical de depistare activă a tuberculozei este derulat de Ministerul Sănătăţii cu ajutorul a patru caravane mobile şi este „cel mai amplu” proiect de acest fel derulat în ultimii 30 de ani.

„Judeţul Teleorman este pe locul 4 la nivel naţional în ceea ce priveşte incidenţa tuberculozei, cu cel mai mare număr de bolnavi din regiunea de sud a României. Din păcate, situaţia e mai gravă când vorbim despre copii, incidenţa la această categorie situează judeţul Teleorman pe locul 2, conform statisticilor Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control a Tuberculozei”, se mai arată în document.

Proiectul care se desfăşoară inclusiv în judeţul Teleorman are o perioadă de derulare de cinci ani (2018-2023) şi este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare