Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 15-28 mai 2023.
Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de oscilaţii termice de la o zi la alta; astfel, vor fi zile mai răcoroase (cea de 17 mai în special) când media maximelor va fi de 19…21 de grade, iar în cele mai calde (16, 20 şi 21 mai) de 24…27 de grade; minimele termice vor fi de 11…13 grade, uşor mai mici în primele nopţi. Pentru perioada 22 -28 mai, sunt estimate temperaturi mai constante, în general în jurul celor caracteristice în ultima decadă a lunii mai, respectiv 23…25 de grade ziua şi 11…13 grade noaptea, mediat regional.
Va ploua temporar în perioada 17 -19 mai, iar estimările prognostice indică o creştere a probabilităţii pentru ploi locale şi după data de 23 mai, când acestea se vor semnala în special în orele după-amiezilor. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabiltaţii atmosferice.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.





