Recent a ieşit de sub tipar primul număr al “Buletinului informativ”, publicaţie trimestrială editată de Primăria Municipiului Roşiorii de Vede. Edilul şef al localităţii precizează pe prima pagină de ce a fost nevoie de un asemenea demers, în condiţiile în care “transparenţa şi comunicarea cu cetăţenii sunt două dintre dezideratele actualei administraţii publice din Roşiorii de Vede”. Practic, în acest „Buletin informativ” difuzat gratuit vor fi prezentate în rezumat cele mai importante activităţi ale principalei instituţii a autorităţilor locale.
Din sumarul publicaţiei am reţinut informaţiile despre colaborarea româno-bulgară în realizarea de proiecte europene şi amănunte privind vizita la Roşiorii de Vede a unei delegaţii din China, dar şi despre mai multe alte proiecte aflate în derulare în domenii diverse: integrarea profesională a tinerilor defavorizaţi, îmbunătăţirea salubrizării, modernizarea străzilor, stoparea sărăciei, reabilitarea cinematografului „Modern” etc. Nu lipsesc ştirile privind asistenţa socială, cultura, învăţământul. Apărut în condiţii grafice deosebite, cu o tehnoredactare superioară unor vechi publicaţii din Teleorman, „Buletinul informativ” beneficiază de îndrumarea unui profesionist în ale gazetăriei, Gabriel Argeşeanu, actualul purtător de cuvânt al Primăriei Roşiorii de Vede.
ŞTEFAN STAN





