7.8 C
Judeţul Teleorman
marți, martie 28, 2023

Premierul Ludovic Orban, la Alexandria: „Vom încerca să direcționăm investiții în Teleorman, să asigurăm dezvoltarea economică și calitatea vieții oamenilor”

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Astăzi, premierul Ludovic Orban s-a aflat, în judeţul Teleorman, într-o vizită de lucru, pentru o analiză a stadiului lucrărilor la unele investiţii finalizate sau altele ce urmează a fi demarate. Prim-ministrul a fost însoţit de către Cristi Barbu, secretar general adjunct al Guvernului, de şeful Cancelariei Ionel Dancă şi de senatorul Eugen Pîrvulescu, preşedintele PNL Teleorman

Prima oprire a avut loc în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, acolo unde premierul a participat la inaugurarea grădiniţei din comună, un obiectiv în valoare de 1,7 milioane de lei, care asigură toate condiţiile desfăşurării actului educaţional, în cele mai bune condiţii de siguranţă, după cum a precizat primarul Ciprian Ciuperceanu.

“Am ţinut să fiu prezent la inaugurarea acestei investiţii care a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Vreau să mă asigur că sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, de asigurare a distanţării fizice. Construcţia este bine gândită, cu circuite cu clase care asigură distanţarea, şi sunt convins că toţi copiii se vor bucura de serviciile acestei grădiniţe, în bună singuranţă”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul României a poposit timp de câteva minute şi în zona şantierului de la intrare în municipiul reşedinţă de judeţ, acolo de unde vor începe lucrările de lărgire a E70, Alexandria-Bucureşti.

„Este o lucrare necesară, ce va avea utilitate, pentru că va permite siguranță mai mare în trafic și o fluidizare a traficului. Este foarte important că se face. Desigur nu este autostrada lui Dragnea, povestea aia cu autostrada lui Dragnea, dar noi am decis, CNAIR a decis, să dea drumul la această lucrare, o lucrare utilă pe un drum care necesită o lărgire. Să nu creadă cineva că noi îi judecăm pe teleormăneni pentru Dragnea și alți lideri PSD. În Teleormn, sunt oameni gospodari. Teleormanul este pe locul 3 ca suprafață agricolă lucrată. Din păcate Teleormanul a fost ocolit de investiții pentru că o bună bucată de timp cei care au condus destinele județului nu au vrut să atragă investiții (…) Eu am vorbit cu dl. senator (n.r. Eugen Pîrvulescu), vom încerca să direcționăm investiții în Teleorman, să asigurăm dezvoltarea economică, pentru că până la urmă asta generează locuri de muncă și până la urmă pot dezvolta calitatea vieții oamenilor”, a mai spus Orban.

A urmat o vizită la Spitalul de Urgenţă din Alexandria, locaţie în care va fi contruit un alt corp al clădiri, investiţie finanţată prin CNI. De aici, Ludovic Orban a mers în zona Facultăţii Valahia pentru a vedea proiectul de modernizare al DN52, tronson care face legătura între municipiile Alexandria şi Turnu Măgurele. Vizita premierului Orban, în judeţul Teleorman, s-a încheiat la Turnu Măgurele, unde a inspectat o altă investiţie, demarată tot prin CNI, este vorba despre portul din oraşul de la malul Dunării.

 

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

“Canalizare şi staţie de epurare”, în Poeni, şi “Modernizare drumuri în Ştorobăneasa”, prin programul ”Anghel Saligny”

La finele săptămânii trecute, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 53 de noi contracte de...

Articole similare