17.6 C
Judeţul Teleorman
duminică, octombrie 11, 2026

Pompierii recomandă…

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Datele statistice indică faptul că în perioada sezonului rece cele mai multe incendii au fost înregistrate la locuinţele particulare, majoritatea având drept cauză sistemele de încălzire improvizate, nesupravegheate sau defecte. Devine astfel prioritar ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman atrage atenţia asupra următoarelor reguli ce se impun a fi respectate, astfel:

 

Privind instalaţiile de încălzire pe gaze:

– să nu pună în funcţiune punctele de consum aprobate, înaintea efectuării recepţiei şi deschiderii oficiale a gazelor de unitatea distribuitoare;

– să anunţe de urgenţă biroul de reclamaţii al unităţii distribuitoare pentru orice defecţiune survenită la instalaţia de utilizare şi ori de câte ori simt miros specific de gaze, atât în instalaţia de utilizare, cât şi în instalaţiile de distribuţie;

– să nu permită şi să nu execute modificări ale instalaţiilor existente, racordări sau desfiinţări de noi puncte de consum gaze naturale, decât pe bază de aprobări legale şi numai prin societăţi care au agrement tehnic în acest sens;

– să efectueze remedierea eventualelor defecţiuni ce pot apare la instalaţiile şi aparatele de utilizare, numai prin societăţi agreate, cu personal calificat pentru asemenea lucrări.

– să cureţe şi să menţină în stare de bună funcţionare, coşurile de evacuare a gazelor arse prin societăţi de specialitate;

 

Privind mijloacele de încălzire (sobe):

– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;

– nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

– aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

– nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă;

 

Privind aparatele de încălzire electrice:

– verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

– nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

– nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

– nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi, cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare