20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Pompierii militari teleormăneni, în sprijinul cetățenilor

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

De la începutul acestui an până în prezent, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină la mai multe situații de urgență care au pus în pericol viața sau bunurile materiale ale cetățenilor, astfel: – 19 incendii, 182 cazuri SMURD, o descarcerare de persoane în urma producerii unui accident rutier, 55 alte intervenții (salvări, misiuni de recunoaștere și informare a populației) și o alarmă falsă.

În ceea ce privește incendiile izbucnite în prima parte a lunii ianuarie, menționăm  că 16 dintre ele s-au manifestat în gospodăriile cetățenești, 11 în mediul rural și 5 în mediul urban, celelalte trei incendii afectând diferiți operatori economici.

Îngrijorător este faptul că aproape toate incendiile izbucnite la locuințele cetățenești au drept cauză probabilă mijloacele de încălzire sau instalațiile electrice învechite/improvizate.

Pentru a gestiona cu eficienţă situaţiile neplăcute cu care cetățenii se pot confrunta în această perioadă, având în vedere temperaturile foarte scăzute, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman recomandă:

  • Verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice şi evitarea inhalării de fum şi gaze toxice;
  • Utilizaţi mijloacele de încălzire fără defecţiuni sau improvizaţii pentru încălzirea locuinţelor;
  • Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică din locuinţa dumneavoastră sau de la locul de muncă;
  • Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura mai redusă decât în mod normal; închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere din locuinţa dumneavoastră;
  • Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile;
  • Fiţi atenţi la ţurţurii formaţi deasupra trotuarelor pietonale;
  • Protejaţi de ger persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră;
  • Atenţionaţi autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
  • Evitaţi pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică; dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
  • Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire al autoturismului dumneavoastră funcţionează eficient;
  • Echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.).
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare