16.4 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Poliţiştii teleormăneni, implicaţi în proiectul „EDWARD”-Ziua fără accidente mortale. În judeţ, 29 de oameni au decedat în evenimente rutiere

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


“EDWARD” este un proiect european care vizează siguranța rutieră, fiind susținut de către toate cele 30 de state membre TISPOL şi îşi propune ca, în acest an, ziua de 18 septembrie să devină ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere.

Scopul proiectului este de a contribui la reduceri substanțiale ale numărului persoanelor decedate și rănite grav în accidentele produse pe drumurile publice.

De asemenea, proiectul este derulat pentru conștientizarea de către toate categoriile de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, în scopul adoptării de către aceştia a unor conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Conducătorii auto, în mod conştient sau inconştient, pun în pericol ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, indisciplina pietonală, dar şi nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti constituie o parte din factorii generatori de accidente de circulație.

Şi abaterile comise de motocicliști, mopediști şi căruțași determină producerea de evenimente negative. Mulți dintre conducătorii de vehicule pe două roți și pietoni îşi riscă viaţa, alegând să ignore regulile sau căutând, pentru a scurta drumul, variante riscante.

Poliţiştii rutieri teleormăneni se alătură demersului european şi vor lua măsuri în vederea conştientizării participanţilor la trafic asupra consecinţelor nerespectării legislaţiei şi atingerii scopului proiectului.

În perioada 1 ianuarie – 16 septembrie  a.c., la nivel judeţean s-au înregistrat 49 de accidente de circulaţie grave în urma cărora  29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 32 au fost rănite grav.

Pentru a preveni implicarea dumneavoastră în astfel de evenimente, poliţiştii teleormăneni vă recomandă să respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie, să nu conduceţi dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau sunteţi obosiţi, să anticipaţi situaţiile care pot deveni periculoase şi să efectuaţi orice manevră în condiţii de siguranţă.

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman invită toți participanți la trafic să se alăture programului și să susțină reducerea riscului rutier și îmbunătășirea siguranței pe durata deplasărilor zilnice.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare