20.6 C
Judeţul Teleorman
vineri, octombrie 4, 2024

PNL Teleorman acuză fraude la votul de duminică. Liberalii vor cere în instanță renumărarea voturilor pentru președintele CJ

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

PNL Teleorman a obținut un rezultat ISTORIC la alegerile locale de duminică. Aceasta este concluzia la care au ajuns liberalii din județ, după închiderea procesului electoral. Afirmația a fost făcută de către secretarul de stat Cristi Barbu, într-o conferință de presă desfășurată la sediul formațiuni politice, la care a participat și senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman.

“Pentru prima dată în istorie, județul Teleorman este câștigat de Partidul Național Liberal. Vreau să mulțumesc cetățenilor pentru victoria uriașă. 43,6% este scorul obținut, în lupta cu această caracatiță numită PSD. După 30 de ani de la revoluție, PNL reușește să câștige alegerile în Teleorman. Vreau să-i asigur pe conjudețenii mei de faptul că vom continua proiectele promise, și nu vom renunța, așa cum spun unii cârcotași. Din contră, PNL va demara și finaliza toate proiectele pentru dezvoltarea județului. Nu sunt promisiuni, ci realități. În următorii patru ani, cu un Guvern liberal, condus de premierul Ludovic Orban, Teleormanul va arăta altfel. Avem 17 consilieri în CJ, adică majoritate. Asta înseamnă că vom avea doi vicepreședinți… Pot să spun că acest președinte marionetă nu are altceva de făcut decât să prindă fluturi. Pur și simplu va sta doar în birou. Avem 484 de consilieri locali, iar PSD are numai 478. Repet, este o victorie istorică pentru PNL. Rezultatul arată faptul că oamenii au votat din conștiință, că oamenii au votat pentru dezvoltarea județului. Vreau să mai adaug faptul că la alegerile parlamentare, PNL va luat undeva la 50% din sufragii”, a precizat Cristi Barbu.

La rândul său, Eugen Pîrvulescu a afirmat că PNL a depus o contestație în instanță, solicitând renumărarea voturilor la funcția de președinte al CJ. Liderul liberalilor din județ spune că, la votul de duminică, s-au semnalat mai multe nereguli.

“Mulţumesc teleormănenilor pentru mobilizare și tuturor celor care au ieșit la vot. Dragi cetățeni, Ați demonstrat că în Teleorman se poate să se producă schimbarea. Într-adevăr este un scor istoric. Mulţumesc echipei de campanie, lui Cristi Barbu și Guvernului României pentru sprijin. Vreau să știți că atât Consiliul Județean, cât și celelalte primării vor rămâne în slujba cetățenilor, indiferent de votul care a fost dat. Respect toți competitorii electorali. Aș vrea totuși să fac câteva precizări. Încă de duminică noaptea, la numărarea voturilor, am constatat foarte multe nereguli. Din această cauză, la momentul acesta, comuna Islaz este blocată. S-a întocmit și un dosar penal. Astăzi, vom depune o contestație la BEJ prin care cerem renumărarea buletinelor de vot la CJ. Diferența este foarte mare, de 9000 de voturi, între președintele de CJ și Consiliul Județean. Vom demonstra că a fost o fraudă la numărarea voturilor și la întocmirea proceselor verbale. Știm foarte bine că majoritatea președinților de secții sunt ai PSD. Asta este metoda lor. Rog ca organele abilitate să ia în considerare acest lucru. Așadar, după ce instanța va aproba renumărarea voturilor, veți vedea că vom găsi foarte multe nereguli și inadvertențe între ceea ce scrie în procesul verbal și voturile din urnă”, a afirmat Eugen Pîrvulescu.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Moromeţii 3, cel mai aşteptat film al anului, proiecţie specială la Videle în 6 octombrie

Moromeţii 3, unul din cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, va avea o proiecţie specială, în avanpremieră, la...

Articole similare