În ultimele 24 de ore, Ministerul Afacerilor Interne a acționat cu toate forțele și mijloacele necesare în zonele afectate de inundații.
Conform situației centralizate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice s-au semnalat efecte la nivelul a 38 localități din 19 județe (AB, AR, BH, BV, BZ, CL, CJ, CT, CV, DB, DJ, GL, HR, MS, OT, PH, SB, TR și VL) și Municipiul București
Efectivele ministerului afacerilor interne au intervenit, în principal, pentru evacuarea apei din 250 de gospodării și subsoluri, decolmatarea a 8 poduri/podețe și pentru degajarea copacilor care au fost doborâți de vânt și a acoperișurilor desprinse.
Pe parcursul nopții nu s-a impus măsura evacuării preventive a altor persoane și nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
Potrivit ISU Teleorman, singura localitate din județ afectată de inundații este Voievoda (comuna Furculești). Aici, pompierii militari acționează pentru evacuarea apei din patru curți situate într-o zonă joasă, ce au fost inundate din cauza precipitațiilor căzute duminică seara.





