17.5 C
Judeţul Teleorman
duminică, mai 22, 2022

Parchetul Teleorman: Anul trecut, patru rechizitorii au fost emise în dosare penale având ca obiect infracţiuni de corupţie

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În cursul anului 2021, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au avut de soluţionat un număr de 1.145 cauze (1.028 cauze în 2020), din care, în activitatea de urmărire penală proprie un număr de 938 cauze, faţă de 825, în 2020, creşterea procentuală fiind de 13,70. Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală au emis 27 rechizitorii, în anul 2021, faţă de 29, în 2020.
Din acestea, 19 rechizitorii au fost întocmite în activitatea de urmărire penală proprie, faţă de 15 rechizitorii în anul 2020 (16 în 2019), iar în activitatea de supraveghere a urmăririi penale au fost emise 8 rechizitorii faţă de 14 rechizitorii în anul anterior.
Au fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi (36 în anul 2020) din care, la urmărire penală proprie 29 de inculpaţi (15 în stare de arest preventiv) faţă de 21 de inculpaţi (6 în stare de arest preventiv) şi 9 inculpaţi în activitatea de supraveghere a urmăririi penale, faţă de 15 în anul 2020.
Din cele 19 rechizitorii înregistrate în activitatea de urmărire penală proprie, toate au fost emise în cauze aflate în competenţa proprie de cercetare a acestei unităţi de parchet, 4 rechizitorii au fost emise în dosare penale având ca obiect infracţiuni de corupţie (2 rechizitorii în anul 2020), 14 rechizitorii în cauze privind infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii (10 în 2020); 1 rechizitoriu privind infracţiunea de ultraj .
Cele 8 rechizitorii emise în activitatea de supraveghere a urmăririi penale, au avut ca obiect infracţiuni de: evaziune fiscală – 3 rechizitorii; ucidere din culpă 1 rechizitoriu; infracţiuni la legea circulaţiei – 4 rechizitorii.
În anul 2021, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală au soluţionat 27 dosare având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, faţă de 39 în 2020, din care 3 prin rechizitoriu (faţă de 4 rechizitorii în 2020) şi s-au dispus măsuri asigurătorii într-un singur dosar penal (3 în 2020), în valoare de 716.870 lei faţă de 1.823.054 lei. Prejudiciul total recuperat în cele 27 dosare soluţionate a fost de 71.507 lei faţă de 25.639 lei în anul 2020.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Articole similare