Expoziţia “Colecţii şi Colecţionari”, ediţia a V-a, s-a deschis la sfârşitul săptămânii trecute la Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria. Manifestarea, înscrisă în proiectul cultural intitulat “Octombrie – Luna colecţionarului”, a adus într-una din sălile celei mai mari instituţii muzeale din Teleorman colecţionari, dar şi un public interesat de o lume fascinantă, creată prin lucruri aparent simple care trimit la domenii cum sunt istoria, arta, literatura, finanţele, religia, industria, etnografia, numismatica, filatelia ş.a. De altfel, între cei 28 de colecţionari (cu vârste între 90 şi 6 ani) reuniţi aici se regăsesc profesori, economişti, ingineri, preoţi, funcţionari, pensionari şi elevi din Teleorman, Bucureşti şi Giurgiu care au o pasiune comună: punerea în valoare a unor mărturii despre existenţa noastră într-o perioadă sau alta. Diversitatea exponatelor, care merge de la simplu la piesele de-a dreptul spectaculoase, constituie, desigur, atracţie pentru vizitatori. Sunt reunite aici colecţii de numismatică şi filatelie, acţiuni şi obligaţiuni financiare, machete de trenuri, locomotive şi vehicule militare, jucării, cutii de chibrituri, semne de carte, benzi desenate, costume populare, linguriţe, scrumiere, melci şi scoici, fotografii etc.
Cu colecţii numismatice au venit la muzeu Lionede Ochea („Emisiuni monetare din SUA” şi „Emisiuni ale Monetăriei Regale din Madrid”), Aurel Căplescu („Personalităţi pe bacnote româneşti”), Ion Cojocaru („Bacnote cu valoarea nominală 1”), Lucas Şopandă – Ochea („Emisiuni numismatice din Israel”), Teodor Săceanu („Medalii şi machete din istoria fabricii de rulmenţi din Alexandria”).
Mihai Enache prezintă „Machete de material rulant”, iar Cătălin Radu Ruşanu – „Machete de vehicule militare”. Alte contribuţii interesante în expoziţie aparţin colecţionarilor Viorel Ioşca („Istoria modei în cărţi poştale şi chibrituri”), Gheorghe Chircu („Comori etnografice teleormănene”), PS Galaction Stângă („Scrumiere”), Ion Iancu („Din lumea celor 1001 de nopţi”), Radu Mihai Ene („Melci şi scoici”), Adrian Cojocaru („Lumea jucăriilor Mc Donald’S”), Alin Vasilică Stângă („Istoria României în benzi desenate”), Ciprian Tironeac („Semne de carte”), Romeo Furtună („Adolphe Chevallier – fotograful Văii Bistriţei”).
Lumea religiei cuprinde exponatele „Slujitori ai bisericii” – Nicolae Bonaş, „Universul credinţei” – Ştefan Stan, „Sfinţi şi praznice împărăteşti” – Maria Cristina Marin şi „Biserica Ortodoxă Română şi patriarhii ei” – Ovidiu Cristian Marin. Cartofilia şi filatelia reunesc exponate cum ar fi „Pictori români în cărţi poştale ilustrate” şi „Pictură universală la Muzeul Brukenthal” – Ion Crantea, „Exploratori români în cărţi poştale şi plicuri” – Mariana Săceanu, „Cărţi poştale cu cactuşi” – Teodora Săceanu. Relativ mai simple, dar la fel de interesante, sunt exponatele „Pliculeţe de mâncare pentru pisici” – Virgil George Daia şi „Cutii de chibrituri” – Eugen Becheru.
Decanul de vârstă al colecţionarilor „profesionişti” aflaţi aici, bucureşteanul Gheorghe Zbârcea, impresionează cu „Acţiuni şi obligaţiuni financiare din perioada interbelică”, în timp ce alexăndreanul Aurel Deca prezintă interesante „Documente de călătorie”.
Expoziţia de la Muzeul Judeţean din Alexandria poate fi vizitată pe tot parcursul lunii octombrie, la jumătatea ei, ca şi în anii trecuţi, urmând a se organiza aici „Târgul colecţionarilor”.
ŞTEFAN STAN









