-3.4 C
Judeţul Teleorman
luni, februarie 10, 2025

Noi demersuri realizate de primărie pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale peste râul Vedea, în Municipiul Alexandria

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Primăria Alexandria a depus, în luna aprilie 2022, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cererea de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „EXTINDERE REȚEA DE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE ÎN MUNICIPIUL ALEXANDRIA, JUDEȚUL TELEORMAN”, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, fiind acceptată la finanțare pe lista aprobată prin Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei în luna septembrie 2023.

Astfel, Primăria Alexandria realizează noi demersuri pentru extinderea rețelei de gaze naturale, care vizează o lungime de 3310m a rețelei de alimentare cu gaze naturale, în acest sens fiind încheiat, în luna aprilie 2024, contractul de prestări servicii pentru elaborarea documentației tehnico-economice (faza Studiu de Fezabilitate), în vederea realizării obiectivului de investiții mai sus-menționat, iar în luna mai 2024 a fost emis ordinul de începere prestări servicii, având ca termen de finalizare 2 luni.

Luând în considerare că situaţia actuală a alimentării cu combustibili pentru încălzirea şi prepararea hranei locuitorilor din zona propusă spre racordare (str. Mihăiță Filipescu, str. Podul Vechi, str. București și str. DJ504) implică și alți factori precum: exploatarea în limite nepermise a fondului forestier din zonă, având consecinţe nefaste asupra factorilor de mediu, aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate, ce implică atât procurarea, cât şi transportul acestora (fiind necesare mijloace specializate), utilizarea aparatelor de alimentate cu energie electrică care implică un grad de suportabilitate costisitor de către consumatori (varianta folosirii lemnelor şi a gazelor lichefiate implică amenajarea de depozite generatoare de cheltuieli suplimentare, conducând în final la disconfort termic şi cheltuieli ridicate din partea populaţiei), realizarea obiectivului de investiții mai sus-menționat va reduce semnificativ amprenta de carbon în zona vizată spre dezvoltare și va oferi noi oportunităţi de ordin economic şi social, într-un cuvânt de factură socio-economică, care va avea ca finalitate relansarea pe plan economic a zonei, precum: atragerea de investitori, respectiv crearea de noi locuri de muncă, prin asigurarea gazelor naturale ca și utilitate ce intră în procesul de producţie, grad sporit de confort, reducerea cheltuielilor pentru încălzirea şi prepararea hranei, creşterea factorului de igienă, ceea ce implică creşterea nivelului (gradului) de sănătate, implicând scăderea cheltuielilor ce decurg din derularea actelor medicale, reducerea gradului de poluare în zonă etc.

Valoarea cererii de finanțare este de 3.516.165,72 lei (cu T.V.A.), din care 3.223.175,72 lei ar urma să provină de la bugetul de stat, iar diferența de 292.990 lei, de la bugetul local.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Direcţia Silvică Teleorman ar putea fi desfiinţată. Pierderi de 10 milioane de lei, anul trecut

Ministrul Mediului a publicat o listă cu toate direcţiile silvice din ţară şi cu performanţele financiare ale acestora, potrivit...

Articole similare