Sfârșit tragic pentru un bărbat din localitatea Plosca. Omul, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat, în gospodăria proprie, la marginea hotarului, într-o groapă de aproximativ 2 metri.
Vecinii spun că bărbatul încerca să sape o groapă în fundul curții pentru a amplasa o hazna. Din motive încă necunoscute, acestuia i s-a făcut rău și ar fi căzut de la o distanță de circa doi metri.
Observând că bărbatul nu se mai întoarce în casă, familia a pornit în căutarea acestuia. L-au găsit în șanțul respectiv și imediat au anunțat echipajele de intervenție. Ajunși la fața locului, medicii au început manevrele de resuscitare. După mai bine de o jumătate de oră, aceștia au renunțat, bărbatul fiind declarat mort.
Cazul a ajuns în atenția procurorilor, urmând ca aceștia să stabilească în ce condiții a avut loc nefericitul eveniment.





