Judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, în dosarul de urmărire penală nr. 2169/P/2017 şi au dispus arestarea preventivă a inculpaţilor: Bojă Mircea, cetăţenie română, căsătorit, studii medii, recidivist, pentru infracţiunea de ”lovire sau alte violenţe” şi Dinu Florin-Ovidiu, cetăţenie română, căsătorit, studii medii, recidivist, pentru aceeaşi infracţiune. Măsura a fost dată pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2017, până la data de 15.12.2017, inclusiv. Decizia nu este definitivă, inculpaţii având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Conform IPJ Teleorman, la data de 15.11.2017, polițiștii din municipiul Alexandria au fost sesizați de către un profesor al Liceului Tehnologic nr.1 Alexandria – Rulmentul cu privire la faptul că în curtea liceului a avut loc o altercație între doi elevi.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și o patrulă de jandarmi care au stabilit următoarele:
Între doi tineri, unul de 14 ani din comuna Băbăița, județul Teleorman, elev în clasa a IX a și un altul în vârstă de 18 ani din comuna Plosca, județul Teleorman, elev în clasa a XI a a avut loc un conflict. Minorul de 14 ani și-a chemat tatăl care a venit însoțit și ar fi exercitat acte de violență asupra tânărului în vârstă de 18 ani.
În urma conflictului, cei doi elevi au fost transportați la spital, stabilindu-li-se următoarele diagnostice: “traumatism cranio cerebral minor, plagă escoriată braţ drept” în cazul elevului de 18 ani și “Traumatism cranio facial, plagă punctiformă”(plagă cauzată în cădere) în cazul elevului de 14 ani.
Din cercetări a reieşit că împreună cu tatăl bărbatului, alți doi bărbați ar fi participat la agresiunea comisă împotriva tânărului în vârstă de 18 ani.
În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cele trei persoane implicate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de : loviri sau alte violențe”, “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, precum şi pentru „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase,, .





