În ziua de 23 aprilie 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-„Compartimentul Urmăriri” au organizat şi executat o acţiune pe linie de urmăriti şi mandate, fiind depistaţi trei minori în vârstă de 15, 16 respectiv 17 ani, toţi din municipiul Alexandria, pe numele cărora exista o sentinţă penală definitivă privind aplicarea măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o durată de 2(doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Cei trei au fost internaţi în Centrul Educativ din loc.Buziaş, jud.Timis.
De asemenea, a fost depistat şi încarcerat în Penitenciarul Giurgiu un bărbat în vârstă de 27 ani din mun. Alexandria care este condamnat 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Alexandria.