O delegație alcătuită din membri ai ANRM Teleorman s-a aflat, zilele trecute, în rândul celor veniți la Palatul Regal din București să-și întâmpine Regele. Au adus un modest omagiu suveranului trecut la cele veșnice, aprinzănd candele și depunând o coroană de flori la intrarea în curtea palatului. Apoi, s-au alăturat șirului nesfârșit de cetățeni care, pătrunși de solemnitatea momentului, s-au recules preț de o clipă, în fața catafalcului pe care se găsea sicriul acoperit cu pavilionul regal.
Sâmbătă, la funeraliile Regelui Mihai, 15 membri ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei- filiala Teleorman- au fost prezenţia în Capitală pentru a aduce un pios omagiu Suveranului.
La Curte de Argeş, după cum a declarat Pepino Iordănescu, cinci membri ai ANRM Teleorman l-au condus pe ultimul drum pe Majestatea Sa.
“Peste toate, Coroana de oțel, ce așteaptă împlinirea vremii când noi, fiii rătacitori ai acestei Nații prigonite, vom înțelege un lucru ce ar trebui să ne pară evident. Anume, că ne vom regăsi statutul de țară demnă și respectată doar pe calea revenirii la monarhia constituțională. Să ne lumineze Domnul, în aceste triste zile, calea spre dreapta și firească rânduială în Țară!”, se arată într-o postare a ANRM Teleorman.