Aşa cum am anticipat, meciul din deplasare al CSBT Alexandria cu echipa Politehnica Naţional Iaşi, în cadrul Ligii Naţionale de baschet feminin – faza a doua, nu a fost deloc uşor, deşi gazdele se află pe ultimul loc al clasamentului. Partida de miercuri seara s-a încheiat cu scorul de 78-66 (19-13, 20-18, 18-14, 21-21) în favoarea alexăndrencelor, care au acumulat astfel zece victorii în actualul sezon competiţional.
Potrivit transmisiei live de pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, în faţa unei formaţii care a transferat în ultimele zile trei jucătoare din SUA şi un alt antrenor, oaspetele au condus permanent, cu excepţia primului minut (0-2). După egalitatea din minutul 17 (23-23), elevele antrenorului Mădălin Piperea nu au mai cedat iniţiativa oglindită de tabela de marcaj. Rezultatul primei reprize, 39-31 pentru teleormănence, nu rezolva problema învingătorului, pentru că în baschet situaţia se poate schimba foarte repede. În partea a doua, alexăndrencele şi-au mărit avantajul până la 12 puncte, în timp ce gazdele au reuşit să se mai apropie o dată până la şase puncte când mai erau 70 de secunde de joc. De aici o singură echipă a mai modificat scorul de pe tabela electronică, prin şase puncte consecutive care au dus la finalul de 78-66. De remarcat că la CSBT trei jucătoare – Shanita Arnold, Sattoria Rule şi Carla Bartee – au realizat în această confruntare double-double.
Dar iată cine a evoluat pentru formaţia oaspete: Shanita Arnold – 18 (4×3) puncte, Carla Bartee – 12 p, 11 recuperări şi 5 pase decisive, Megan Mullings – 12 p şi 13 recuperări, Mihaela Mihai – 12 (2×3) p, Sattoria Rule – 10 p şi 10 recuperări, Viorela Voicu – 9 p şi 5 recuperări, Alina Podar – 5 p şi Ivana Grbic. Pentru Politehnica Naţional au jucat K.Simmons – 17 puncte, A.Bermudez – 15 p, R.Dănălache – 15 (3×3) p, M.Jennings – 13 p, G.Măgurean – 2 p, A.Aursulesei – 2 p, I.Iftimescu – 2 p şi A.Adams.
Deocamdată, cu această victorie CSBT (32 puncte) a urcat din nou pe locul şapte în clasamentul grupei valorice 7-10, însă Universitatea Goldiş ICIM Arad (31 puncte şi poziţia a opta) o poate devansa iarăşi dacă învinge în deplasarea de la Tg.Mureş, disputa fiind programată joi. În următoarea etapă a grupei 7-10 alexăndrencele vor juca acasă cu ACS BC Sirius Tg.Mureş în ziua de 18 martie. Până atunci iubitorii baschetului alexăndrean pot viziona duminică (12 martie) meciul-derby CSS Alexandria – LAPI Dej din cadrul campionatului naţional de baschet feminin pentru categoria de vârstă 16 ani, ediţia 2016-2017. Ambele echipe ocupă primele două locuri în grupa I-A, cu câte 9 puncte, singura înfrângere a alexăndrencelor în faza semifinală a campionatului înregistrându-se în tur la Dej.
ŞTEFAN STAN





