Partida dintre CSBT Alexandria şi CSM Târgovişte, restanţă din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, programată miercuri seara la sala de sport a Colegiului Naţional Alexandru D.Ghica, s-a încheiat cu scorul de 53-66 (23-13, 12-22, 9-18, 9-13). Dacă gazdele au început în formula Arnold, Rule, Podar, Mullings şi Bartee, la CSM au intrat pe teren Cosby, Green, Toma, Coker şi Poole. Titularele echipei locale, plus cele de la schimbări, Voicu şi Mihai, au arătat în prima parte a meciului o mare poftă de joc, evoluţia bună din apărare făcând diferenţa oarecum surprinzătoare în faţa unui adversar superior valoric. Avantajul de 10 puncte s-a diminuat însă mult prea repede în sfertul următor, când desele aruncări din afara semicercului nu au avut finalizarea dorită, iar mingea a fost recuperată mai mereu de dâmboviţence. Treptat, acestea s-au apropiat pe tabela de marcaj şi au reuşit egalarea la terminarea reprizei I (35-35). Sfertul trei a adus căderea inexplicabilă a gazdelor, în timp ce la CSM experimentata L.Toma (a sărit de 42 de ani!) şi aruncătoarea de „trei” E.Dincă (cu realizări de 100% !) au amintit prin evoluţia lor celorlalte coechipiere că favorita acestei confruntări este, totuşi, formaţia cu şanse la podiumul ediţiei 2016-2017 a Ligii Naţionale. Ratările, mingile pierdute, crisparea şi-au făcut loc tot mai mult în jocul elevelor tehnicianului Mădălin Piperea, raportul de 44-53 la sfârşitul sfertului trei devenind normal în aceste condiţii. Timpul scurs între minutele 23 şi 34 va rămâne, probabil, ca un record negativ pentru alexăndrence, în acest interval zestrea de pe tabela de marcaj (44 de puncte) nefiind modificată! Astfel, în ultima parte echipa pregătită de Cătălin Tănase s-a instalat cu autoritate la conducere, pe fondul neputinţei tot mai evidente din tabăra grupării locale avantajul urcând până la 17 puncte când mai erau circa patru minute. Cu siguranţă, pe ansamblu rezultatul a fost influenţat şi de faptul că teleormănencele au finalizat doar cinci aruncări din marginea semicercului, dintr-un total de 28, în timp ce la CSM raportul este de şapte încercări din 15.
Victoria meritată a oaspetelor a produs o explozie de bucurie în micuţa şi entuziasta galerie venită de la Târgovişte, dar şi tristeţe la spectatorii locali din tribuna neîncăpătoare, zgomotoşi mai ales la reproşuri şi zgârciţi în încurajările specifice unei întreceri sportive.
Pentru CSBT au evoluat Megan Mullings – 17 (1×3) puncte, Shanita Arnold – 12 (2×3) p, 5 recuperări şi 10 pase decisive, Sattoria Rule – 12 (2×3) p, Carla Bartee – 4 p şi 8 recuperări, Viorela Voicu – 4 p şi 5 recuperări, Alina Podar – 2 p şi 5 recuperări, Ivana Grbic – 2 p şi Mihaela Mihai. La CSM au jucat E.Dincă – 17 (5×3) puncte, L.Toma – 16 (1×3) p şi 5 recuperări, M.Coker – 12 p, 10 recuperări şi 5 pase decisive, P.Green – 11 (1×3) p, 9 pase decisive şi 7 recuperări, P.Poole – 6, M.Fodor – 3 p, D.Cosby – 1 şi A.Vîrjoaghe.
Totuşi, cu această înfrângere CSBT a urcat pe locul şapte din clasamentul la zi, cu 23 de puncte acumulate în urma a şase succese şi 11 înfrângeri. Tot atâtea puncte are şi ocupanta poziţiei a opta, Universitatea Goldiş ICIM Arad, care în ultima etapă a sezonului regulat, a XVIII-a, joacă acasă cu BC Sirius Tg.Mureş, în timp ce alexăndrencele se deplasează vineri la Iaşi. CSM Târgovişte a urcat, de asemenea, pe locul doi, cu 30 de puncte din 13 victorii şi patru eşecuri.
ŞTEFAN STAN