11.9 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

La primăria Traian, achiziţii de ”produse curăţenie” şi „rechizite birou”, fără documente. Prejudiciul este de 90 de milioane de lei vechi

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Diverse produse de curăţenie, cum ar fi dero, săpun ori spirt, dar şi pixuri sau caiete au fost achiziţionate de către primăria Traian, fără documente justificative. Prejudiciul, conform Curţii de Conturi Teleorman, se ridică la 90 de milioane de lei vechi, bani pe care actuala conducere trebuie să-i returneze bugetului local. “Urmare a plăţilor nelegale efectuate, în perioada exerciţiilor bugetare 2018 şi 2019, reprezentând c/v “produse curăţenie” şi „rechizite birou” pentru care documentele (facturile) care stau la baza instrumentelor de plată nu au calitatea de document justificativ, întrucât nu cuprind elementele minime obligatorii care să certifice realitatea şi exactitatea produselor aprovizionate şi decontate, abatere de la legalitate şi regularitate ce a determinat prejudicierea bugetului local al comunei Traian, conducerea entităţii auditate va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi va recupera integral prejudiciul stabilit (inclusiv daunele interese aferente, calculate de la data efectuării plăţilor, până la data recuperării în totalitate a prejudiciului)”, se arată în raportul Curţii.
Totodată, unitatea administrativ teritorială a achitat din bugetul local, fără bază legală, servicii de proiectare şi implementarea sistemului de control intern/managerial, întrucât proiectarea, implementarea şi dezvoltarea continuă a sistemului de control intern managerial reprezintă obligaţia şi responsabilitatea conducătorului entităţii, a căror valoare ajunge la 70 de milioane de lei vechi.
Un alt aspect negativ scos la iveală de către inspectori se referă la înregistrările în evidenţa contabilă şi în evidenţa analitică pe plătitor a creanţelor cuvenite, provenind din amenzile contravenţionale aplicate de diferiţi agenţi constatatori, în perioada 2017-2020, persoanelor fizice care au domiciliul în comuna Traian.
De asemenea, entitatea auditată nu a dispus nici o măsură legală (nu s-a aplicat nici o măsură de executare silită) pentru încasarea creanţelor provenind din amenzile contravenţionale,în sumă de 460 de milioane de lei vechi, neachitate la termenele legale de plată, în condiţiile în care Procesele-verbale de constatare şi sancţionare ale contravenţiilor aplicate au fost comunicate organele de specialitate din cadrul unităţii administrativ teritoriale.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare