Procurorii din Turnu Măgurele sunt cei mai suprasolicitaţi. Este concluzia ce reiese din ultimul Raport de activitate al Parchetulului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Aici, un procuror are de soluţionat 1260 de cauze anul, un volum imens de muncă dacă ne raportăm la colegii lor de la Tribunalul Teleorman, care “au pe cap” numai 150 de dosare. Situaţii asemănătoare se întâlnesc şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria (1216 de cauze/procuror), la Roşiorii de Vede (1188 de speţe), Videle (1166 de cauze) şi ceva mai puţin la Zimnicea, de numai 766 de cauze pentru un procuror.
“Raportat la numărul cauzelor soluţionate s-a înregistrat o medie cuprinsă între 84 şi 559 de cauze/procuror, cifrele variind în raport de numărul efectiv de procurori care au activat în cadrul parchetelor”, se arată în document.
Numărul cauzelor rămase nesoluţionate la 31.12.2015 a fost de 196, faţă de 176 la finele anului 2014, ceea ce reprezintă o creştere de 11,36%.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, numărul cauzelor rămase nesoluţionate la 31.12.2015 a fost de 158 cauze, faţă de 153 la finele anului 2014, ceea ce reprezintă o creştere de 3,27 %.
Din analiza efectuată, se reţine că, stocul de dosare rămase nesoluţionate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, se datorează unor motive de cele mai multe ori obiective, cum ar fi nerespectarea termenelor de efectuare a unor activităţi stabilite de procurer organelor poliţiei judiciare, complexitatea deosebită a unor cauze care au ca obiect infracţiuni economico-financiare sau infracţiuni contra vieţii, trimiterea uneori cu mare întârziere a rapoartelor medico-legale de către I.N.M.L. Bucureşti sau a expertizelor ADN de către Institutul de Criminalistică de pe lângă I.G.P.R., dar şi faptului că în anul 2015 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi-a desfăşurat activitatea efectiv cu 12 procurori din schema de 13.
M.D.