Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare-Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru mai multe județe din țară printre care și Teleorman. Atenționarea va intra în vigoare miercuri, ora 10.00, și este valabilă până joi, la ora 10.00. Potrivit mesajului, în Oltenia, în nord-vestul Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp. Notă: în majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.