Anotimpul iubirii există, timpul ei vine, însă atunci când trebuie, când sămânța sădită în inimă poate să încolțească, să rodească, iar fructele ei vor fi dulci, iar nu amare!
Apologia iubirii adusă de micii școlari, dar și de liceenii școlilor alexăndrene, ,,Ștefan cel Mare”, ,,Mihai Viteazul” și Colegiul Național Pedagogic ,,Mircea Scarlat” din Alexandria, în creații plastice și literare, aduce cu sine candoarea și simplitatea acesteia izvorâtă din inimi mici de copii și sufletele lor mari.
Dragobetele, sărbătoare românească, așteptată de români în fiecare an pe 24 februarie, include în ea obiceiuri și tradiții românești și este percepută ca o renaștere. I se mai spune ,,Cap de Primăvara”, deoarece ea coincide cu sfârșitul iernii și începutul primăverii. Este vorba aici de o iubire extinsă, trezirea la viață a naturii fiind un simbol al tuturor începuturilor în devenirea familiilor de orice natură: oameni, animale, păsări, vietăți de toate speciile, natura care explodează: înverzește, înflorește și rodește. Există chiar și un ,,rod al pământului”, o floare a primăverii ce include mai multe formațiuni cu aspect de bogăția pământului: vii, pomi fructiferi, legume, lanuri etc.Oamenii îl culeg din păduri și pot prevedea cât de bogat va fi noul an al roadelor pământului. Iubirea plutește în aerul primăverii. Păsările călătoare se întorc la cuiburi și dau viață puilor lor. Soarele se apropie mai mult de pământ, îl învăluie cu razele lui generoase și calde, din această îmbrățișare rezultând toate frumusețile naturii. Natura parcă dansează, cânta, se transformă uluitor de repede. Ca-ntr-o poveste, dintr-o fată modestă, într-o prințesă plină de strălucire, frumusețe, prospețime și mireasma tuturor ,,iubirilor de-o primăvară”!
Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioare, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală „Dragobetele sărută fetele!”.
Păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Dragobetele oficia nunțirea păsărilor în cer. În această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii.
Povestea continuă așa cum și tu îți poți imagina! Și nu uita: putem să ne folosim de cunoștințele dobândite privind elementele de limbaj plastic: punctul, linia, forma ca să redăm acea bucurie a acestui tablou în mișcare, generat de cel mai frumos sentiment:iubirea! Avem nevoie de exprimări plastice complexe, să-nnobilăm natura cum de cuvine!
PROFESOR COORDONATOR DE ACTIVITĂȚI PLASTICE,
PURCĂREA CRISTIANA-MIHAELA
