În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere şi conştientizării de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, fiind aplicate peste 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.500 lei.
Dintre acestea, 18 au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză, una pentru nereguli privind depășirea și 5 pentru neportul centurii de siguranță. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
În vederea prevenirii implicării în evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman atrag atenţia conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării unor reguli privind prioritatea de trecere:
– acordaţi prioritate de trecere vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflaţi într-o intersecţie nedirijată;
– acordaţi prioritate de trecere tuturor vehiculelor, în intersecţiile nedirijate, atunci când pătrund pe un drum de categorie superioară;
– permiteţi conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceştia se află opriţi în staţii prevăzute cu alveolă;
– acordaţi prioritate de trecere la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;
– acordaţi prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.
Reamintim pietonilor că sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers.
Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător ori pe culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulație prin acel sector de drum.
IPJ Teleorman