10.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Ionel Olteanu, candidat PNL pentru primăria Peretu, omul care a ridicat localitatea la standarde europene

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

În 2004, când a preluat conducerea comunei Peretu, Ionel Olteanu se confrunta cu o situaţie delicată. Datorii lăsate de foştii primari, niciun kilometru de drum comunal asfaltat, căminul cultural, şcoala, grădiniţa sau alte clădiri lăsate în paragină, apa curentă era un vis, iluminatul stradal asemenea. Dar, pas cu pas, aceste neajunsuri au fost depăşite, iar azi avem de-a face cu o cumună a cărei infrastructură se poate compara cu a unui oraş.

A început cu asfaltarea drumurilor comunale (foto 1) care se întretaie cu Drumul Naţional E70, astăzi, în Peretu, drumurile asfaltate fiind pe distanţă de 10 kilometri. De asemenea, drumul comunal (8 km) care face legătura cu comuna Troianu a fost asfaltat scurtând legătura dintre cele două localităţi cu aproximativ 10 km. Şi halta CFR (foto 2), deşi nu este în administrarea primăriei, a fost reabilitată, pentru ca cetăţenii care fac naveta la locurile de muncă sau elevii ce se deplasează la liceele din oraşele apropiate să nu aştepte în frig sau ploaie sosire trenului.

Intelectual prin formare, inginer de transport feroviar, primarul Olteanu a acordat o importanţă deosebită educaţiei. A reabilitat şi dotat cu tâmplărie PVC, dar şi material didactic nou şcoala gimnazială din localitate. A construit şi o sală de sport la aceeaşi unitate educativă. În localul fostei şcoli a amenajat grădiniţa, clădirea fiind, practic, refăcută din temelie şi dotată cu centrală termică. Căminul cultural, până în anul 2004 un adevărat focar de infecţie, a fost şi el reabilitat, astăzi fiind folosit la diferite evenimente din viaţa comunei. În clădirea primei şcoli de pe raza comunei a aranjat un muzeu cu specific local.

A introdus apă curentă în localitate, încă din anul 2009, astăzi fiind în faza de implementare proiectul cu fonduri europene ce vizează construirea reţelei de canalizare. Deoarece comuna s-a confruntat cu probleme la inundaţiile din 2005 sau 2014, s-au efectuat lucrări de construcţie a două canale colectoare a apelor pluviale betonate şi lărgite pentru a face faţă în perioadele cu ploi torenţiale. (foto 3).

Pentru a facilita deplasarea oamenilor la câmp, pereţenii fiind cunoscuţi în toată ţara pentru legumele pe care le produc, a construit două drumuri de acces la terenurile agricole, unul paralel cu DN6, celălalt cu linia ferată, drumuri pe care să circule autoutilajele agricole sau cele cu tracţiune animală pentru a nu se supra aglomera drumul naţional (foto 4). Tot pentru a asigura buna circulaţie în localitate au fost achiziţionate utilaje pentru întreţinerea drumurilor sau deszăpezire.

Tot în beneficiul cetăţeanului şi pentru a maximiza producţia agricolă, anul acesta, în luna aprilie, a dat în folosinţă o nouă piaţă agro-alimentară! (foto 5)

Şi partea spirituală a localităţii a fost o continuă preocupare a primarului Olteanu. În acest sens, a contribuit cu ajutor financiar pentru întreţinerea bisericilor din localitate, atât cele ortodoxe cât şi cele adventiste.

Pentru perioada 2016-2020, primarul Olteanu are în plan finalizarea reţelei de canalizare (foto 6), îmbunătăţirea sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor dar şi izolarea termică a şcolii.

Lunga listă a realizărilor dă dreptul lui Ionel Olteanu să vină iarăşi în faţa electoratului şi să ceară votul. Mai ales că nu este adeptul promisiunilor, fiind o persoană care vorbeşte puţin şi rar, dar face mult. În mentalul pereţenilor, primarul Olteanu deja este considerat personajul care le-a îmbunătăţit viaţa de zi cu zi!

20160508_165345

20160508_164657

20160508_170224

20160508_17105720160508_202828

20160508_174403

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare