Printr-un apel la 112, pompierii alexăndreni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe strada Meşteşugarilor, din municipiul Alexandria. S-a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, iar la sosirea echipajelor în locuinţă nu se afla proprietarul.
Conform declaraţiei vecinilor, la adresa respectivă locuieşte o femeie de aproximativ 70 de ani. În acel moment, bătrâna nu se afla în casă, fiind plecată la ţară. Focul a fost observat de un vecin, care a alertat pompierii.
Oamenii din zonă spun că femeia se plângea de ceva vreme că are probleme la instalaţia electrică. Urmează ca, după verificări, pompierii să stabilească în ce condiţii locuinţa a luat foc.





