2.4 C
Judeţul Teleorman
vineri, decembrie 6, 2024

În Teleorman, raportul între numărul de pensionari şi cel al salariaţilor este de 16 la 10, cel mai mare din ţară

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Valoarea medie a pensiei lunare a înregistrat o creştere de 0,7% în trimestrul trei al acestui an, faţă de trimestrul doi, până la 1.673 de lei, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). La nivel naţional, numărul mediu de pensionari a fost de 5,073 milioane de persoane, în scădere cu 12.000 persoane, faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,652 milioane de persoane, cu 5.000 de persoane mai puţine, raportat la perioada de referinţă.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.604 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,4% (comparativ cu 53,2% în trimestrul precedent). Datele INS relevă faptul că, în comparaţie cu trimestrul trei al anului precedent, în 2021 numărul mediu de pensionari a scăzut cu 52.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat s-a diminuat cu 23.000 de persoane.

Pe parcursul trimestrului trei din acest an, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari, în timp ce pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,7% în total. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, iar pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii-anticipată şi anticipată parţial-au reprezentat 2,2%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, însă acest indicator prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai patru pensionari la zece salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţul Vaslui şi 14 la 10 în judeţul Giurgiu.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

CERCETAT PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat de 37 de ani,...

Articole similare