-3.4 C
Judeţul Teleorman
marți, februarie 11, 2025

În Teleorman, 103 proiecte sunt finanţate din fonduri europene, în cadrul a cinci programe operaţionale

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

841 de milioane de lei este suma finanţărilor din fonduri europene, în judeţul Teleorman. Potrivit Ministerului Investiţiilor, din valoarea totală numai 60 de milioane de lei reprezintă contractele finalizate iar cele aflate în derulare totalizează puţin peste 781 de milioane de lei. Cele mai multe investiţii realizate din banii europeni sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional, peste 522 de milioane de lei, iar majoritatea proiectelor se vor materializa în cele cinci municipii şi oraşe din judeţ. Pe locul doi sunt proiectele realizate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, cu o valoare de 176 de milioane de lei, iar pe locul trei cele finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman. În documentul prezentat de către minister se mai arată că nicio localitate şi instituţie din judeţul Teleorman nu au depus proiecte pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Mai trebuie precizat faptul că, la nivelul judeţului, sunt în derulare sau au fost finalizate 103 proiecte finanţate prin fonduri europene, în cadrul a cinci programe operaţionale.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Articole similare