Polițiștii postului de poliție Drăgănești de Vede au fost sesizați de către un localnic cu privire la faptul că în perioada 01-04.02.2016 persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au sustras 4 stupi, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 2000 lei.
În urma efectuării de verificări și investigații pe raza comunei au fost identificați autorii în persoana a trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, toți din comuna Drăgănești de Vede, județul Teleorman. Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, urmând a se propune soluție prin Parchet.