La 10 septembrie 1872, acum 145 de ani , avea să se stingă , la numai 48 de ani , unul dintre promotorii Revoluţiei Romane de la 1848 din Transilvania , Avram Iancu , un dârz apărător al drepturilor , libertăţii şi demnităţii naţionale a românilor .
Acel viteaz şi drept bărbat , pe care poporul l-a numit cu drag “ Craiul Munţilor “ , a văzut lumina zilei în anul 1824 , în creierul Munţilor Apuseni , în fosta aşezare Vidra de Sus , astăzi comuna Avram Iancu .
La umbra plopilor sădiţi , chiar de mâna lui , micuţa casa natală , deasupra căreia sta înălţat un acoperiş ţuguiat ca o căciulă , păstrează întreaga comoară de mărturii ( documente , fotografii , arme , obiecte de folosinţă casnică etc ) ,legate de zbuciumată viaţa a lui Avram Iancu .
Urmărind pe răbojul anilor firul evenimentelor , pe Iancu îl întâlnim, rând pe rând elev la şcoală din Câmpeni , apoi la Abrud şi Zlatna , şi în cele din urmă la Cluj , unde îşi termină studiile de drept , dedicându-se avocaturii la Târgu –Mures .
Ca şi multor colegi şi confraţi ridicaţi din Tara Moţilor , de tânăr l-au preocupat problemele obşteşti , soarta poporului său , ameninţat cu înveşnicirea robiei economice , cu dispariţia prin sărăcie şi mizerie în ordinea fizică şi cu maghiarizarea în ordinea spirituală.
Avram Iancu , despre care marele revoluţionar Nicolae Bălcescu spunea că este “neclintit ca granitul munţilor săi “ , a îmbrăţişat cu ardoare cauza Revoluţiei de la 1848 , situându-se în fruntea luptătorilor revoluţionari pentru înlăturarea aristrocratiei feudale şi reînnoirea societăţii.
Fiind ales în comitetul de conducere , organizare şi formulare a Programului Revoluţiei Romane din Principatul Transilvaniei , participa activ la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Blajului ( “Câmpia Libertăţii “) , din 3-15 mai 1848 , alături de Simion Bărnuţiu , George Bariţiu , Aron Pumnul , Al.Papiu Ilarian , Timotei Cipariul , August Treboniu Laurian , Ioan Buteanu şi alţi intelectuali revoluţionari romani .
Cerând desfiinţarea iobăgiei şi independenta naţiunii romane , la Adunarea Naţională au participat circa 40.000 de oameni , majoritatea zdrobitoare ţărani romani şi maghiari , numeroşi intelectuali , negustori şi meseriaşi .
Fiind un bun conducător militar, are în vedere înarmarea oştilor de ţărani , mineri şi lucrători la pădure , înfiinţând o armată de lăncieri “ Auraria Gemina “ , pentru lupta împotriva stăpânirii Imperiului Habsburgic , având ca centru de rezistenţă Munţii Apuseni, unde oastea lui n-a cunoscut nicio înfrângere .
În vederea înăbuşirii revoluţiei , împăratul Franz Iosef a apelat la sprijinul trupelor habsburgice şi ţariste , care au înfrânt armata revoluţionară din Ardeal de sub comanda generalului Iosif Bem , lângă Sighişoara , la Albeşti .
După înfrângere , mulţi dintre conducătorii Revoluţiei Romane au plecat în exil , iar Avram Iancu se va retrage în munţi până la sfârşitul vieţii .
Rătăcind pribeag prin satele de pe Valea Ariesului , în tovărăşia nelipsitului său fluier de paltin , Iancu poposea uneori la casa vreunui mot să-şi cânte aleanul.
Îmbolnăvindu-se , într-o dimineaţă argintată de brumă , pe prispa casei lui Ion Stupina din Baia de Cris , oamenii l-au găsit pe Iancu mort .
Cu funeralii naţionale , fruntaşii romani l-au înmormântat la 13 septembrie 1872 , în cimitirul din Tebea , un străvechi sat de mineri , aşa cum şi-a dorit , la umbra unui stejar bătrân , denumit “ Gorunul lui Horia “ .
Cu mare şi trist alai , a fost depus în pământ în salve de tun , în prezenţa a peste 4.000 de moţi din Apuseni .
În cartea morţilor , din Vidra de Sus , este înregistrat astfel : “ Avram Iancu , Eroul romanilor “ .
Trecând 145 de ani de la moartea “ Craiului Romanilor “ , amintirea lui arde ca o flacără nestinsă .
Leon Armeanca
