2.2 C
Judeţul Teleorman
luni, noiembrie 30, 2020

ÎN AMINTIRE, PENTRU AMINTIRE. 95 de ani de la naşterea lui Marin Preda, “cel mai iubit dintre teleormăneni”

Articole noi

Avertizare METEO! Județul Teleorman, sub Cod GALBEN de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o AVERTIZARE METEO pentru 8 județe din țară, printre care și Teleorman, de...

Senator Eugen Pîrvulescu: A venit ziua schimbării!

Incepând de ieri, 27 noiembrie, PNL a preluat, oficial, conducerea Consiliului Județean Teleorman. Consilierii județeni ai PNL Teleorman, Adrian Florescu...

Senator Eugen Pîrvulescu: Sprijinim dezvoltarea fermelor de familie și promovăm comercializarea produselor românești!

În ultima perioadă, din în ce mai des suntem acuzați de adversarii politici că vrem să distrugem agricultura românească...
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Personalitate emblematică pentru spiritualitatea judeţului Teleorman, Marin Preda, genial prozator, eseist şi traducător, s-a născut acum 95 de ani, la 5 august 1922, în satul Siliştea Gumeşti, sat rămas nemuritor prin romanul său” Moromeţii”, ce oferă o amplă frescă a vieţii rurale din Câmpia Dunării în preajma celui de Al Doilea Război Mondial.
Fiu al lui Tudor Călărasu,” de profesie plugar”, şi al Joitei Preda, copilul Marin Preda îşi petrece copilăria într-o familie numeroasă cu opt copii, care nu este lipsită de griji, în ciuda celor două loturi de pământ primite la împroprietărire.
Părinţii n-au fost cununaţi niciodată, de aceea el poartă numele mamei, fiind considerat copilul”din flori”.
Urmând Şcoala Primară în satul natal (1930 -1937), primii ani de învăţătură pentru Preda au fost foarte grei, pentru că a fost obligat să se împartă între şcoală şi munca câmpului.
Dar dorinţa de a învăţa carte a fost atât de tare încât băiatul ajunge primul din clasă.Astfel, este îndrăgit foarte mult de familie, de dascălii săi, pentru apetitul pentru lectura şi compunerile pe care le făcea, fiindcă citea mereu tot ce-i pica în mână.
Oprindu-ne la viaţa de şcolar, redam câteva gânduri despre viitorul scriitor aparţinând celor care l-au cunoscut mai îndeaproape pe”Telerezu”, cum îi mai ziceau copiii, mărturii rostite cu prilejul unor manifestări de omagiere a memoriei acestuia.
Unul dintre aceştia, Grigore Iuga, fostul său coleg de şcoală, spunea că :” Marin Preda era totdeaua printre premianţi, învaţa bine la toate materiile, dar la compunere nu avea egal. Îmi amintesc că am dat examenul de absolvire a şapte clase pe centre de comună, la Ciolăneşti. Noi, din Siliştea, am fost 12. La compunere trebuia să spunem ceva despre” grâu”. Preda a scris zece coli de hârtie şi tot n-a terminat. Învăţătorul Mărăşescu din Ciolăneşti, văzând că el este cel mai bun din centrul Ciolăneşti, a vrut să-l încurce şi i-a dictat să scrie :” Toată lumea are nare numai popa n-are nare”. Marin Preda a răspuns corect. ”
De la Ionel Georgescu, învăţător din Balaci, un sat vecin, au rămas aceleaşi cuvinte de laudă :” Cu ocazia alcătuirii unei compuneri despre”24 Ianuarie”, unul dintre elevi întreabă în şoaptă pe un coleg :” Cam câte pagini să scriem ?”Eu auzind fac o glumă :” Păi, dacă e vorba de 24, câte pot fi ?”. La câteva zile, controlând temele, constat cu uimire că numai Marin T.Calarasu s-a apropiat de pagina a 24-a, lucrare frumos scrisă, ordonată, cu lux de amănunte. Era un băiat visător, gândea mult şi răspundea sigur. ”
Un alt coleg de şcoală şi bun prieten din copilărie, Minica Roşu, şi-l amintea astfel ca adolescent :” Marin era un mare singuratic. Vorbea cu tine, dar mintea-i era zburata în alte părţi. Tot ce-l interesa pe el pe lumea asta era scrisul, cărţile lui. Cred că şi noaptea visa tot la ele. ”
Fireşte, după terminarea claselor primare, dorinţa cea mare a scriitorului era să continuie studiile şi sa devină învăţător în sat, drept pentru care în 1937 s-a înscris la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel.
Respins la vizita medicală din cauza miopiei, Preda se înscrie la Şcoala Normală din Abrud pe care o continuă, la Cristur-Odorhei, apoi la Bucureşti.
Înzestrat cu o memorie prodigioasă, cu fantezie, inteligenta şi talent literar se apuca de gazetărie, devenind corector la ziarul” Timpul”, unde la 20 de ani, debutează cu schiţa” Pârlitu” ( 1942).
Fiind” nebun după scris” publică periodic numeroase nuvele, povestiri şi schiţe în diverse ziare şi reviste ale vremii :” Timpul”,” Evenimentul zilei”,” Vremea”,” Lumea”,”Studentul roman”,” Contemporanul”,” Gazeta literară”,”Viaţa romanescă” etc
Cu primul său volum de nuvele” Întâlnirea din pământuri”, debutează editorial în anul 1948, carte ce anunţa naşterea unui strălucit prozator roman.
Pentru nuvela” Desfăşurarea”( 1952), este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură”.
Celebritatea lui Marin Preda se datorează în cea mai mare măsură apariţiei romanului” Moromeţii” ( vol. I – 1955 şi vol.II-1967), capodoperă a romanului postbelic românesc şi a autorului, pentru care în 1956 i-a fost decernat cel de-al doilea Premiu de Stat.
În anul 1965 traduce romanul” Ciuma” de Albert Camus, iar în colaborare cu N.Gane traduce” Demonii” de Fiodor Dostoievski.
Drama în trei acte” Martin Borman” i se joacă în anul 1968, bucurându-se de un mare succes.
Apariţia romanului” Intrusul” ( 1968) îi aduce Premiul pentru proza al revistei”Viaţa romanescă”, iar pentru romanul” Marele singuratic” ( 1972) este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor Romani.
Pentru volumul” Viaţa ca o pradă” ( 1977), un roman autobiografic, autorul a primit Premiul pentru publicistica al Uniunii Scriitorilor.
Din 1968 este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în anul 1970 este numit director al Editurii Cartea Românească.
Devine membru corespondent al Academiei Române în 1974 şi deputat în Marea Adunare Naţională în 1980.
Cu câteva luni înainte de dispariţia sa neaşteptată apare ultimul său roman” Cel mai iubit dintre pământeni”, creat între anii 1978-1980, ce cuprinde trei volume, mult apreciate de public.
“ Un scriitor naţional, un talent, adică, mare şi o conştiinţă mare”, după cum spune academicianul Eugen Simion, marele prozator roman, Marin Preda, a trecut la cele veşnice, pe 16 mai 1980, la numai 58 de ani, în camera sa de creaţie de la Palatul Brâncovenesc din Mogoşoaia.
Pentru întreaga activitate literară se cuvine să citim şi sa recitim opera” intrusului” uriaş al culturii şi literaturii romane, cel care, din bătătura unui ţăran din Teleorman, a făcut, prin talent şi trudă, saltul în” bătătura”marii proze naţionale, ducând lumea satului românesc peste hotare.

Prof. Marinela Armeanca
Şcoala Gimnazială Scurtu Mare

- Advertisement -
- Advertisement -
- Advertisement -
- Advertisement -
- Advertisement -

Recente

Avertizare METEO! Județul Teleorman, sub Cod GALBEN de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o AVERTIZARE METEO pentru 8 județe din țară, printre care și Teleorman, de...

Senator Eugen Pîrvulescu: A venit ziua schimbării!

Incepând de ieri, 27 noiembrie, PNL a preluat, oficial, conducerea Consiliului Județean Teleorman. Consilierii județeni ai PNL Teleorman, Adrian Florescu și Maria Stoian, au fost...

Senator Eugen Pîrvulescu: Sprijinim dezvoltarea fermelor de familie și promovăm comercializarea produselor românești!

În ultima perioadă, din în ce mai des suntem acuzați de adversarii politici că vrem să distrugem agricultura românească și producătorii autohtoni. Sigur, este...

#GuvernulOrban, Guvernul Românilor: oamenii contează, nu culoarea lor politică!

Mă bucur să anunț că peste 20 de noi proiecte propuse de primarii teleormăneni îndeplinesc toate condițiile pentru a fi incluse în programul de...

Nou record negativ de infectări cu COVID-19, în Teleorman. 151 de pacienți, confirmați pozitiv

Până astăzi, 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 323.514 pacienți...

Articole similare