Comisariatul Judeţean Teleorman al Gărzii Naţionale de Mediu a desfășurat în perioada 01.08.2025 – 31.08.2025 activitatea de inspecție și control cu un număr de 4 echipe de comisari, efectuând 84 de controale, din care 54 controale planificate și 30 controale neplanificate. Controalele neplanificate au vizat controale dispuse de către Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, inspecții cu alte autorități, rezolvarea reclamațiilor, identificarea de obiective noi. În baza Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, au fost formulate 11 puncte de vedere.
În baza protocolului de colaborare încheiat între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Garda Națională de Mediu și Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, comisarii de mediu au efectuat un număr de 22 controale pentru verificarea modului de conformare la legislația privind protecția mediului a proiectelor solicitanților/beneficiarilor de fonduri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
În perioada menționată au fost înregistrate 32 de petiții care au fost soluționate conform prevederilor OUG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și conform competențelor legale ale Gărzii Naționale de Mediu. Urmare a neconformităților constatate și încălcării prevederilor legislației de mediu, au fost aplicate 8 de sancțiuni contravenționale, din care 1 avertisment și 7 amenzi în valoare de 140.000 lei.





