De noaptea minţii. Unele dintre cele mai mari localităţi din judeţul Teleorman, referindu-ne aici la numărul de locuitori, nu au primit finanţare pentru înfiinţarea reţelelor de gaze naturale. Potrivit ordinului de ministru, din cele 27 de proiecte depuse, doar pentru 15 vor fi alocate sumele necesare. Comune precum Peretu, Poeni, Drăgăneşti Vlaşca ori Botoroaga figurează cu 0, la capitolul “alocaţii de la bugetul de stat”, deşi, conform documentului, au solicitat bani pentru reţeaua de gaze naturale. Primarii spun că nu au primit nicio explicaţie. Pur şi simplu s-au trezit în faţa faptului împlinit. O a doua şansă nu mai există. Cel puţin în cadrul programul naţional de investiţii “Anghel Saligny”, pentru perioada 2022-2028. Printre proiectele respinse se numără: Înfiinţare reţea inteligenţă de distribuţie gaze naturale în localităţile Moşteni, Botoroaga şi Drăgăneşti Vlaşca, Înfiinţare reţea de distribuţie gaze naturale în localităţile Troianul şi Peretu, Înfiinţare reţea de distribuţie gaze naturale în comuna Poeni, Relizare reţea inteligenţă de distribuţie gaze naturale în UAT-urile partenere- Dobroteşti, Balaci, Siliştea Gumeşti, Dideşti, Drăcşănei, Zâmbreasca, Beuca şi Ciolăneşti, Înfiinţare reţea de gaze naturale, în comuna Năsturelu şi Înfiinţare reţea de distribuţie gaze naturale, în localitatea Trivalea Moşteni.