De curând, la Nenciuleşti, Teleorman, a avut loc cea de-a patra ediţie a unei tabere internaţionale de pictură ce a reunit pictori din mai multe ţări precum Turcia, Franţa, Bulgaria, România, Ucraina, Liban.
Am avut plăcerea de a fi fost invitată la festivitatea de deschidere a taberei, de a lucra alături de pictorii români şi străini, dar şi cu câţiva dintre elevii mei de la şcolile gimnaziale ,,Mihai Viteazul” şi ,,Ştefan cel Mare” din Alexandria, chiar în comuna Nenciuleşti, într-un cadru minunat, în aer liber, în curtea grădiniţei de copii a comunei, ceea ce a accentuat sentimentul că ne aflăm pe tărâmul poveştilor.
Naţionalităţi diferite, personalităţi diferite, stiluri în artă tot diferite, artiştii au avut în comun pasiunea pentru artă. Obiceiurile şi tradiţiile româneşti au mers la sufletul tuturor, mai ales că reuninunea a avut loc după un an şi jumătate de pandemie, timp în care n-au mai fost posibile acţiuni similare în nici un colţ de lume. Toţi artiştii au gustat din plin libertatea de a fi unii cu alţii, de a comunica prin toate căile de comunicare: limbajul vorbirii, limbajul trupului, limbajul plastic şi limbajul afectiv-emţional transpus cu graţie în creaţiile plastice şi transmis cu multă delicateţe, sensibilitate şi emotivitate celor din jur.
De departe, cei mai sensibili şi creativi invitaţi ai taberei mi-au atras atenţia în mod deosebit şi aş dori să vă împărtăşesc puţin din cât am reuşit să-i simt pe pictoriţa teleormăneană Daniela Harabagiu ( Dana Hara ), din Alexandria, şi pictorul Rareş Kerecheş din Sighişoara. Într-o lume ,,nebună” în care alergăm şi încercăm să supravieţuim tuturor provocărilor vieţii, sensibilitatea oamenilor se estompează şi lasă loc durităţii. Aceşti doi artişti au emanat prin toţi porii bunătate, sinceritate, empatie, sensibilitate şi măiestrie artistică.
Pe Dana am cunoscut-o anul trecut, când tabăra s-a desfăşurat în condiţiile pandemiei de Covid-19, la a treia ediţie, când am participat împreună cu lucrări realizate într-un timp impus de organizator. Era plină de emoţie şi parcă nu avea încredere în ceea ce alesese să expună. ,,Defect profesional”, profesor de desen fiind, am încadrat imediat tablourile în teme plastice, ca la şcoală, şi am făcut aprecierile de valoare, cele pe care le dăruiesc şi elevilor mei oridecâteori este nevoie, astfel încât ei să prindă curaj şi încredere în sine. Apoi am aflat că este şi poetă, ceea ce şi părea emanând căldură şi o emoţie poetică în momentele în care evoca amintiri cu momentele de inspiraţie plastică. Apoi am aflat că lucrează într-un domeniu care e total diferit de primele două, domeniul juridic fiind unul în care creativitatea şi sensibilitatea nu reprezintă calităţi-forte. Aşadar, cu atât mai mult am apreciat toate trăirile acestui om minunat care se joacă cromatic atât de bine, încât stârneşte emoţii privitorilor artei sale, ca un artist desăvârşit,
Pe Rareş îl cunosc din ediţiile anterioare, prin lucrările sale de-o expresivitate sporită, de-un elan tineresc şi o cromatică îndrăzneaţă, semn că era un artist cu o experienţă vastă în domeniu. Anul acesta am avut plăcerea de a-l cunoaşte pe omul din spatele artei sale. Un tânăr vesel, spontan, extrem de creativ, lucrând de două ori mai rapid decât ceilalţi pictori, tehnici mixte dansând spontan pe pânzele sale. Extrem de sensibil şi pasionat de frumos s-a declarat inspirat de frumuseţea locurilor vizitate, satele teleormănene fiind verzi şi înfloritoare în luna lui cireşar. Muzele nu au întărziat să apară. Lacul satului, câmpul cu florile diferit colorate, lanul cu maci, căsuţa de lângă lacul tăcut în care peştii se jucau nestingheriţi au aprins focul din inima artistului. Fără muze, oamenii nu ar găsi inspiraţia creaţiei, nu ar cunoaşte frumuseţea muzicii, a dansului şi a artelor în general. Într-adevăr, orice artist are nevoie de muza sa. Muzele au sub protecţia lor oamenii care se dedică artelor.
Legenda spune că ,,muzele ar fi militat pentru frumuseţe şi pace, convingând oamenii şi regii lor să nu se lupte, ci să celebreze frumuseţea. Prin artă omul poate trece peste nimicnicia vieţii sale şi se poate înălţa; prin artă omul se apropie de zei; prin artă se poate găsi pace şi uita de război. Muzele sunt surse de inspiraţie, atotcunoscătoare şi sunt fiinţe bune şi pure ca şi arta. Prima oară când muzele cântă, ele celebrează victoria ordinii asupra haosului, a vieţii asupra distrugerii, a zeilor Olimpului asupra titanilor”.( sursa: mitologia greacă)
Legenda va continua cu o altă poveste…
PROFESOR DE EDUCAŢIE PLASTICĂ,
PURCĂREA CRISTIANA-MIHAELA
