Cătălina Violeta Ionescu, candidat la primăria comunei Olteni din partea PMP, a cerut Biroului Electoral Central anularea alegerilor din 5 iunie, pe motiv de fraudă electorală.
În contestaţie, se arată că, în ziua votului, la secţia de votare s-au prezentat mai multe persoane internate la Căminul de bătrâni din Olteni, cetăţeni al căror diagnostic nu a fost stabilit şi verificat de către medici, suspectându-se faptul că printre votanţi s-ar fi aflat şi persoane fără discernământ.
”Mai mult decât atât, am motive întemeiate să suspectez atragerea de voturi, în mod ilegal, prin comasarea unui număr mare de alegători străini de comuna Olteni, care au obţinut viza de flotant, în ultima vreme. Totodată, suspectez că mi s-a anulat un număr mare de voturi, prin aplicarea unui număr suplimentar de stampile, fapt ce a dus la anularea voturilor”, se spune în contestaţie.
Pentru aceste motive, candidatul PMP a solicitat reverificarea tuturor buletinelor de vot, implicit o nouă numărătoare, şi compararea rezultatului cu cel menţionat în procesul verbal.
În răspunsul dat de către BEC se precizează că, potrivit legii, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor se poate face numai de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale ori candidaţi independenţi…
”Pe acest temei, calitatea de a formula o cerere de anulare a alegerilor aparţine exclusiv competitorilor electorali menţionaţi de legiuitor şi nu poate fi formulată de către candidaţii la funcţia de primar”, se stipulează în hotărârea BEC.
În concluzie, judecătorii de la BEC au respins cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de primar din comuna Olteni.
M.D.