Pagube de zeci de milioane de lei vechi făcute de către un conducător auto, din localitatea Piatra, după ce a pierdut controlul volanului, a lovit autoturismul unui pompier și distrus gardul Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență. Impactul a fost atât de puternic, încât motorul și alte părți din mașină au fost aruncate la câțiva metri distanță.
Potrivit martorilor,din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice, omul abia se mai ținea pe picioare. Mai mult, acesta fusese eliberat din pușcărie cu o zi înainte, având de executat o pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Conform unui comunicat al IPJ Teleorman, „un bărbat în vârstă de 49 de ani din comuna Piatra, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 e, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit au autoturism care se afla parcat, după care a distrus gardul împrejmuitor al unei instituții. Nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru a i se recolta probe de sânge. În cauză a fost întocmit DP, urmând a se propune soluție prin Parchet”.





