10.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

După ce au dus învățământul teleormănean de râpă, Cele două șefe, Valeria Gherghe și Monica Coman, și-au acordat gradație de merit!

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Pe lângă faptul că suntem cel mai sărac județ al țării, cu cea mai ridicată rată a șomajului la nivel național, cifrele privind performanțele în învățământul preuniversitar sunt dezastruoase. De ani de zile, Teleormanul e în coada promovabilității examenului de bacalaureat și al celui de capacitate. Colac peste pupăză, suntem fruntași și la analfabetism.

Cauzele sunt multiple. De la mediul familial, încluzând aici lipsa de educație, civilizație și cultură a părinților, până la cadrele didactice care, unele dintre ele, habar nu au de materia predată, metodică și pishopedagogie. Ne referim aici la majoritatea institutorilor și profesorilor proveniți de la facultăți particulare, gen „Spiru Haret” și altele, unde licența se obține precum un kilogram de brânză în piața de la Smărdioasa.

Am spus-o și o spun în continuare, neperformanța învățământului teleormănean este dată, în primul rând, de pregătirea precară a cadrelor didactice. Trebuie rostit și repetat un adevăr: multe dintre ele au devenit titular pe bani și pe pile poltice. S-ar impune o evaluare obiectivă. Am avea parte de o surpriză de proporții.

Actuala conuducere a Inspectoratului Școlar Județean s-a dovedit a nu fi în stare să rezolve problemele. Se pare că pe Valeria Gherghe, inspector general școlar, și pe Monica Coman, adjunct, le doare-n pălărie. Amândouă (ele fac parte din comisiile de evaluare) vor beneficia de gradație de merit pe o durată de cinci ani, începând din sptembrie 2016. Adică un plus de 25% din salariul lunar. Gradația se acordă profesorilor cu rezultate de excepție.  De râsul curcilor și al găinilor pitice, în condițiile în care Gherghe, titular la Colegiun Național „Al.I.Cuza”, nu mai predă de vreo patru ani iar Coman, cu catedra la „Mircea Scarlat”, asemenea. În ce au „excelat” fetele? Ce au reușit pentru învățământul teleormănean? Da, să-l aducă în sapă de lemn!

Ion Al.gradatie de merit

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare