Familia Mituța și Dumitru Ridescu reprezintă, indiscutabil, cel mai longeviv și apreciat cuplu de soliști de muzică populară din zona Vlașca-Telorman. Cei doi îndrăgiți soliști vor concerta mâine, 20 octombrie, începând cu ora 17:30, pe scena amplasată în Roșiorii de Vede cu ocazia „Zilelor Recoltei”, motiv pentru care am realizat un scurt interviu în avanpremieră pentru cititorii ziarului nostru.
Discuția cu un prieten decurge firesc, Dan fiind un om cu un farmec și umor aparte.
Marian Amuza: Dan, mai întâi de toate, te rog să spui pentru cititorii noștri care este legătura sufletească cu publicul teleormănean?
Dumitru Ridescu: Eu sunt de aici și reprezint de peste 45 de ani cântecul nostru din Vlașca și Teleorman. Mai mult de atât, prin ’86, dupa ce Marin Cornea a plecat de la Ansamblul „Alunelul” din Alexandria, la sugestia unor specialiști în folclor am ales să devin prim-solist al acestui ansamblu prestigios. Și așa am stat la Alexandria până în 1990. Acea perioadă a fost una pe care nu o uit și o port în suflet, datorită membrilor de excepție din cadrul ansamblului cu care am colaborat, lăutari excepționali, multi dintre ei de la Roșiori, cum au fost Codin și Mielu Marin. Pe de altă parte, am o legătura specială cu Măria Sa publicul teleormanean care m-a îndrăgit și susținut permanent.
Rep: Cum e reîntâlnirea ta cu publicul roșiorean?…
Dumitru Ridescu : Emoționantă. Voi fi, cum se spune, între ai mei, și nu îi voi dezamăgi cum nu am făcut niciodată. Sunt bucuros că vin la Roșiorii de Vede unde vom urca pe scenă în jur de ora 17:30.
Rep: Îți multumesc și succes!
M. Amuza





